Meritocrația & lumea în care trăim

2024 ж. 13 Мам.
133 574 Рет қаралды

Fraților, cuvântul “meritocrație” s-a inventat abia pe la mijlocul secolului trecut, iar conceptul de meritocrație în sine, forma de guvernare în care sarcinile sunt distribuite în funcție pe abilități și talente, nu are mai mult de 250 de ani. Dacă acum ni se pare de la sine înțeles că, cel puțin la nivel teoretic, fiecare dintre noi are egalitate de sanse, iar exceptiile sunt fix asta, exceptii, pe care lumea le arată cu degetul, până nu demult, situația stătea cu totul altfel. Nu-ți făceai tu viitorul așa cum îți doreai, nu râvneai tu curvește la ce are vecinul, că te bătea Dumnezeu. A fost nevoie de o serie de evenimente și nevoi pentru ca tu să poți alege dacă vrei să te faci inginer sau trapper. Meritocrația n-a avut o evoluție lină, n-a venit cineva acum 250 de an zis că poate ar fi bine să le dăm o șansă și celorlalți, iar de acolo s-a pus cărămidă peste cărămida și s-a ajuns la situația actuală. Într-o formă sau alta, discuții despre egalitatea de șanse au tot apărut în ultimii 2500 de ani, dar s-au împiedicat de factori nefavorabili ca biserica, dinastiile, nepotismul ori lipsa de educație. Veți spune că societatea modernă nu e construită nici pe departe pe meritocrație, că banul își spune cuvântul și să cunoști pe cine trebuie e mai important decât ce ai în cap, și n-ați greși în totalitate. Ne aflăm într-o criză a punerii în practică a meritocrației, declanșată pe de o parte de banii care facilitează apariția oportunităților și pe de altă parte ierarhizarea carierelor în funcție de prestigiul lor. Job-ul tău e de rahat dacă n-ai avut nevoie de 5 doctorate să-l practici. Talentele nu sunt exploatate la potențialul lor maxim, din moment ce vocația nu e principalul criteriu în alegerea unei profesii.
Textul a fost scris de maldărul de talent învelit în creier pe nume Bianca Popa.
Ascultați audiobook-uri in română folosind aplicația Voxa:
bit.ly/3rXatjo
cod ZAIAFET30 pentru 30% reducere
codul se aplica de pe web, nu din aplicatie. (oamenii care aleg plata prin Apple Pay nu ajung in ecranul cu cod de discount si nu beneficiaza de reducere)
Cuprins:
0:00 Introducere
08:53 - Republica
17:07 - Evreii
21:20 Mobilitatea Socială
25:04 Napoleon și Revoluția Franceză
37:51 Testele IQ
40:05 Meritul si Banii
Susține conținutul: / zaiafet
ZaiaShop: www.zaiashop.ro
Instagram: / zaiafet
Facebook: / zaiafet
Mail: horia.sarghi@gmail.com
Aparatură Folosită:
Cameră: bit.ly/2CRMfNB
Obiectiv 1: bit.ly/2XroIwM
Obiectiv 2: bit.ly/2KvvJqM

Пікірлер
  • Ascultați audiobook-uri in română folosind aplicația Voxa: bit.ly/3rXatjo cod ZAIAFET30 pentru 30% reducere codul se aplica de pe web, nu din aplicatie. (oamenii care aleg plata prin Apple Pay nu ajung in ecranul cu cod de discount si nu beneficiaza de reducere)

    @zaiafet@zaiafet Жыл бұрын
    • Arbeit. Macht. Frei. ?!?

      @ionion1776@ionion1776 Жыл бұрын
    • Chiar daca m-am integistrat din aplicatia de pe mobil si nu am aplicat codul de reducere , le-am dat email celor de la Voxa si au aplicat ei reducerea ulterior. 🤜🤛

      @cocalarusnk@cocalarusnk Жыл бұрын
    • Republica. Vine. Din. Latină. Rea. Publicum. Res. Publicae. Plural. Adică. Lucrurile. Publice. Adică. Guvernarea

      @ionion1776@ionion1776 Жыл бұрын
    • Și eu am inceput sa folosesc Voxa la recomandarea ta, Horia, mulțumesc pt recomandare, foarte buna aplicație, și mulțumesc pentru clipuri. Ești minunat❤️

      @ionutbocanet@ionutbocanet Жыл бұрын
    • Am intrat pe VOXA și am 7 zile gratis să testez. Am și terminat o carte audio în două zile ( la muncă ) E SUPER! Mulțumesc frumos!

      @fazebeam5023@fazebeam5023 Жыл бұрын
  • 70 de mii de vizualizări in 3 zile denota faptul ca încă mai sunt oameni doritori de informație ceea ce este liniștitor având in vedere modelele care ne sunt prezentate pe TikTok și restul rețelelor in prezent ! Mulțumim maestre pentru tot efortul depus ; zile multe si putere sa poți continua ceea ce faci ! Nota 10 !

    @cosmincicoare3577@cosmincicoare3577 Жыл бұрын
  • Zaiafetocrația: puterea informațiilor oferite de Preamăritul Horică&Co acoliților acestui minunat canal. 🙏🏻👌🏻

    @Sammy.G@Sammy.G Жыл бұрын
    • Multumim,exceptional sunt prezentarile DVD.

      @didiroman2085@didiroman2085Ай бұрын
  • Nu știu dacă voi înțelegeți nivelul de calitate pe care îl oferă omul ăsta in fiecare videoclip , este alt nivel 💪🏻🤙🏼

    @Gendoiunu@Gendoiunu Жыл бұрын
    • Eu inteleg… chiar ma bate gandul sa fac upgrade de la membru la sponsor privat

      @iulian-casianmerce4122@iulian-casianmerce4122 Жыл бұрын
    • @@iulian-casianmerce4122 il intelegem 👌🙌

      @artoutlawphoto@artoutlawphoto Жыл бұрын
    • Este adevărat, tot respectul pentru el. Dar să nu pierdem totuși din vedere și faptul că ceea ce face el în principal este să preia informația adunată de alții și sintetizată în cărți și o citește și celor pentru care cititul este o mare taină. Altfel, reclamă la greu.

      @florinsoare8448@florinsoare8448 Жыл бұрын
    • @@florinsoare8448 detaliezi putin partea cu reclama?

      @iulian-casianmerce4122@iulian-casianmerce4122 Жыл бұрын
    • @@florinsoare8448 Da ai dreptate. Dar totuși ce face el... Câte cărți citește el într-un an nu voi citi eu o viata. Nu am putut nici o data sa citesc. M-am forțat de multe ori, dar nu pot ma plictisesc. În schimb documentare, video-uri sau filme.. Chiar și audio book. Iar cei care mai de mult citeau pentru ca era singura sursa de informație, acuma ai de ales. Și totuși ce face el nu e ușor, îți consuma foarte mult. Timp sa faci un video, lejer duce la 8 ore de munca, iar ca are reclame.. Cumva trebuie sa își câștige timpul consumat, timp pe care nu îl mai recuperezi, da alții își dau timpu pentru un job/munca..cea ce e ok

      @artoutlawphoto@artoutlawphoto Жыл бұрын
  • Fascinante aceste materiale, modul cum e structurata informația, prezentarea. As putea asculta la nesfârșit.

    @irinasandu3520@irinasandu3520 Жыл бұрын
  • Ca de obicei, excelent materialul!

    @emanoilmazare1669@emanoilmazare1669 Жыл бұрын
    • da!

      @dragos.m@dragos.m Жыл бұрын
    • efectiv asta descrie cel mai bine Zaiafet

      @catalinrus6612@catalinrus6612 Жыл бұрын
  • Imi place cum “cu râvnă curvească” a rămas un inside joke a celor mai vechi pe canal 😂

    @gaeandrei7165@gaeandrei7165 Жыл бұрын
  • Superb. Mereu ii dau play instant cand primesc notificare.

    @cristioanca984@cristioanca984 Жыл бұрын
  • Un titlu mai bun ar fi fost "Mitul Meritocratiei & lumea in care trăim". Nicio schimbare la continutul eseului, poate doar sa fie citat autorul si cartea unde a aparut cuvantul "Meritocratie", The Rise of Meritocracy de Michael Young. Zic ca nu trebuie schimbat nimic pentru ca in fiecare exemplu dat se observa aceiasi problema si anume ca de fiecare data cei aflati in fruntea societatii, din punct de vedere economic, ajung mereu sa monopolizeze "meritul" in societate, si apoi sa isi justifice astfel atat rolul lor cat si pe cel al celor care nu au "merit" in societate.

    @hanibal212@hanibal212 Жыл бұрын
    • +1

      @imiplacesaconduc6302@imiplacesaconduc6302 Жыл бұрын
  • Mulțumim pentru acest content de calitate!

    @dricuraluca6433@dricuraluca6433 Жыл бұрын
  • Iți mulțumesc pentru toate videoclipurile pe care le faci🫶

    @razvanbaciu4209@razvanbaciu4209 Жыл бұрын
  • Horia, la ce nivel de materiale ai ajuns! Mulțumim mult!

    @abovousqueadmala2579@abovousqueadmala2579 Жыл бұрын
  • Mulțumesc pentru un episod care mă ajută la învățarea și stabilitatea unor concepte pentru examenul de Bacalaureat la filosofie ♥️♥️♥️

    @Da-zy4mm@Da-zy4mm Жыл бұрын
    • Felicitari pentru materialul super studiat si informational,succes !

      @valimunteanu202@valimunteanu202 Жыл бұрын
  • coafura top :)))

    Жыл бұрын
  • Intai dau like si dupa urmaresc clipul

    @alexalexandru273@alexalexandru273 Жыл бұрын
  • Sincronizare perfectă cu reportajul de la recorder.

    @vitalider@vitalider Жыл бұрын
  • Cea mai mișto notificare!

    @ceapaverde7465@ceapaverde7465 Жыл бұрын
  • Un nou material de excepție marca Zaiafet.😎👏🇹🇩

    @guess1688@guess1688 Жыл бұрын
  • Vreau mai mult ca tinerii din ziua de azi sa fie Mai interesați de legi și politica , nu e vorba sa ți placa sau nu dar cei care ne conduc fac ce vor ei din noi și mulți zic " lasa ca n am eu treaba cu politica " dar ne afectează pe toți. Azi 10.06.2022 9.09 lei motorina care duce la alte scumpiri în lanț și tot asa și pe cel nepăsător îl afectează...haideți sa fim mai uniți ")

    @Kidinskiqq@Kidinskiqq Жыл бұрын
    • poti sa n-ai treaba cu politica dar politica are treaba cu tine

      @Nico-nh8db@Nico-nh8db Жыл бұрын
    • Greu,pentru că lumea s-a dezamăgit! Cum poți să mai crezi in politică, să speri că mai e cineva ok și cinstit când am votat ca fraierii Klaus Iohanis pentru ca " MUIE PSD " și el acum se pupă cu Ciolacu și amenință ca un interlop jurnaliștii care au arătat cum vrea sa învie Securitatea.

      @ienutapirvu48@ienutapirvu48 Жыл бұрын
    • " vorba" filozofului bulgar ; " e posibilități care se poate și posibilități care nu se poate " ....probabil ai ghinion...

      @valeriuoancea1988@valeriuoancea1988 Жыл бұрын
    • Cauta Politică si Biciclete 🤣

      @zokers815@zokers815 Жыл бұрын
    • @@Nico-nh8db bine zis

      @redtoxic8701@redtoxic8701 Жыл бұрын
  • Un video foarte bun ca de obicei si cu informatii interesante precum diferentele in educatie al sectelor crestine sau abordarea educatie dupa era napoleonica; Singurele critici ce le-as avea ar fi: cateva erori de editing but that's no biggie, stuff happens, dar mai important, faptul ca ar fi putut fi mai multe puncte open-ended in script, a ce ar fi putut fi diferit in trecut sau unde s-ar putea contempla in legatura cu trecutul incat sa putem extrapola lectii si pentru a putea veni cu idei noi si solutii in prezent. Nu vreau sa par un cinic, mi-a placut intr-adevar clip-ul si subiectul abordat, dar fiindca este un topic important pentru mine ce care il abordez in dezbaterile mele interne, am simtit nevoia sa mentionez ca ar fi putut fi imbunatatit.

    @gabita071@gabita071 Жыл бұрын
  • Nota 10 cu ⭐️.RESPECT

    @user-ou5gw7jd6l@user-ou5gw7jd6l4 ай бұрын
  • Cred sincer ca merita sa iti rupi toate barierele si sa incepi sa faci materialele astea in engleza. Video-ul asta e o colectie de istorie superb puse cap la cap.

    @NCphalllus@NCphalllus Жыл бұрын
    • +1.. sau macar traduceri in engleza

      @stefancarp8065@stefancarp8065 Жыл бұрын
    • Cred ca subitrarile ar fi suficiente pentru inceput.

      @imiplacesaconduc6302@imiplacesaconduc6302 Жыл бұрын
  • Horică ești tare. Îmi piace la nebunie să te ascult.

    @mariandanila4877@mariandanila4877 Жыл бұрын
  • Tot respectul Horia 👍 foarte bine punctat 👍 mulțumim 👍

    @cristianstefanpredeleanu1557@cristianstefanpredeleanu1557 Жыл бұрын
  • Salutare ! Felicitări ! Mult succes în continuare.

    @stop_motion_movie@stop_motion_movie Жыл бұрын
  • Wow, be careful! Vocația pentru munca de jos (zidar, zugrav, tâmplar) a fost redusa la ceva rușinos de societate. O numim "munca de jos" si vedem clar greșeala. Dar azi, am si eu rugămintea sa imi recomandați un om priceput sa îmi facă o baie si un dulap ! Oamenii au fugit de meseriile astea si am ajuns într-un paradox. Un meșter bun castiga mai bine ca un absolvent de master. Sa ne fie de bine.

    @Bezi.v@Bezi.v Жыл бұрын
    • Depinde! Dacă absolventul de master dezvoltă sau crează o aplicație sau un software sau un produs de calitate, are șanse să devină milionar. Exemplu: Mark Zuckerberg, Steve Jobs, Dietrich Mateschitz, Bill Gates, Jeff Bezos, Elon Musk, etc. Da știu îmi veți zice că aceștia sunt doar excepții. Dar sunt și mulți alții că ei, dar nu sunt neaparat figuri publice... Faptul că un meseriaș bun este foarte bine plătit, cred că este ceva normal! Chiar și Biblia spune că un om iscusit în munca lui este vrednic să stea la masă chiar și cu împăratul! Mult succes în găsirea acelui meseriaș 😀

      @fazebeam5023@fazebeam5023 Жыл бұрын
    • @@fazebeam5023 da, oamenii enumerați sunt excepții si contra exceptii pentru ca unii nu au nici ei facultatea sau master. Dar te-ai dus in talent, ingeniozitate si profesionalism. Ori eu ma refeream un pic la altceva si o sa iti dau exemplu de care m-am lovit personal: Eu, absolvent de master in fiscalitate am avut ocazia sa stau 2 ore cu Ionel intr-un buldoexcavator. Eu aveam atunci salariu de 3000 Ron. Ionel, fara școală si posesor doar de permis categoria C avea salariu 6000 Ron. Eu lucram 8-20, el 6-15. In cele 2 ore in cabina am învățat 90% din comenzile utilajului și sunt ferm convins ca intr-o săptămână l-as fi stăpânit complet. Era Ionel de 2 ori mai valoros decat mine? Sau ca sa fim si mai echitabili in comparație, de 2 ori mai bun că oricare alt om de pe un buldoexcavator? Eu cred ca nu, dar asa era platit pentru ca altii nu se găseau. Si m-am gândit mult de ce naibii fac par alb la birou, in loc sa ma fac buldoexcavatorist... Aici e anomalia care am vrut sa o arat.

      @Bezi.v@Bezi.v Жыл бұрын
    • @@Bezi.v Indignarea dv. este justificată. Aveți perfectă dreptate! Fratele meu este instalator în Italia. Într-un concediu în România a fost șocat să constate că un instalator din țară este plătit la oră cât el în Italia, ba chiar mai mult! Da, suntem mulți meseriași plecați din țară și astfel asistăm la astfel de "anomalii" care pentru meseriașii din România e super convenabil. Totodată, doresc să vă incurajez să continuați cu munca de birou doar dacă este o muncă satisfăcătoare pentru dv. Altfel aveți și avem posibilitatea oricând de reprofilare, dezvoltare personală și profesională sau începerea unei afaceri pe cont propriu.

      @fazebeam5023@fazebeam5023 Жыл бұрын
    • @@Bezi.v Absolvenți de master ale unor facultăți anonime private din câte cred că faci parte sunt destui și nu te mai mira. Omul cu buldozerul are valoare. Nucred ca te,ai spetit prea mult cu învățatul. Oamenii cu principii nu pun asa problema.Cat despre masterat,depinde cine ți,a făcut lucrarea.Am întâlnit persoane ca tine care au făcut facultăți la Slobozia și îmi spuneau ca lucrează la firme de cablu de internet.

      @dumitrumatei4004@dumitrumatei4004 Жыл бұрын
    • @@dumitrumatei4004 daca si ASE-ul e facultate anonimă... ma scuzi ca nu mergem toti la Cambridge. Da, se poate trece ca gasca prin ea dar nu a fost cazul. Iar prin master sigur nu. Nu vreau sa spun ca omul de pe buldoexcavator era nul, dar nu la valoarea dubla (in bani) fata de un om scolit. Indiferent de școală: anonime sau de top. Efortul in plus trebuie cumva evidențiat. Vezi ca iti lipsesc niste cuvine din ce naiba ai vrut sa zici. Cand apari cu presupuneri aiurea despre scoala altor oameni macar adu toate cuvintele in argument.

      @Bezi.v@Bezi.v Жыл бұрын
  • Îmi era dor de tine,de content bineînțeles,repect

    @vioricapreda3328@vioricapreda3328 Жыл бұрын
  • 19:56 - the humor with this one!

    @peoplecravenarratives931@peoplecravenarratives931 Жыл бұрын
  • Acest videoclip a fost ceva de un alt nivel. Presupun că oricine ar fi obligat să asculte acest videoclip tot ar înțelege ceva.

    @cipriangosu610@cipriangosu610 Жыл бұрын
  • Ok dar la un moment dat va trebui să ne gândim foarte serios la menționarea surselor. Majoritatea ideilor vin clar din „The tyranny of merit” a lui Sanders - poate ar fi trebuie menționat la un moment dat, nu?

    @podcastuldefilosofie@podcastuldefilosofie Жыл бұрын
  • Cu cât se mira mai mulți vis a vis de informația pe care o oferă canalul acesta cu atâta îmi fac mai multe griji fata de drumul înspre care ne îndreptăm ca nație. Sper să mă fac înțeles.. nu e Hate către Horia , e doar dezamăgire fata de cultura generala a poporului român.

    @notificare.@notificare. Жыл бұрын
  • Te urmaresc de mult ,zaiafet

    @victoriazi304@victoriazi304 Жыл бұрын
  • Foarte fain canalul! Mi-as fi dorit sa avem o asemenea educatie cand eram la scoala.

    @fruytz@fruytz Жыл бұрын
  • Meritocratia este un concept filozofic și atât. Lucrez în diferite domenii de 10 ani și nu am întâlnit nici măcar o situație unde sa apară acest concept la mine sau la cei din jurul meu. Câteodată este confundata cu nevoia managerului.

    @robertandrei1656@robertandrei1656 Жыл бұрын
  • Materialul tău ar fi foarte util de prezentat în camerele reunite ale parlamentului de către ministrul educației. O bază de făcut legi. Cine are urechi sa audă.

    @dumitrumatei4004@dumitrumatei4004 Жыл бұрын
  • Multumesc, Zaiafet 👍

    @madalinaharalambie6881@madalinaharalambie6881 Жыл бұрын
  • Se poate accesa vreo bibliografie a aplicației? M-ar interesa în special unele titluri, de asta întreb, plus mici curiozități de a vedea ce pot asculta! :D

    @alinalexandru6001@alinalexandru6001 Жыл бұрын
  • Un documentar tare fain!

    @andreilungu9136@andreilungu9136 Жыл бұрын
  • In opera lui Huxley erau mai multe clase sociale decat Alpha si Beta. Alpha erau conducatorii societatii, Beta erau un fel de subalterni ai Alpha, dar care la randul lor aveau functii superioare in societate. Oameni precum Bernard(alpha) erau directori ai diferitelor departamente, artisti, scriitori, oameni de stiinta.Oameni precum Lenina(beta) erau actori, entertaineri, lucrau in laboratoare. Apoi urmau clasele inferioare: Gama, Delta şi in cele din urmă Epsilon. Gama si Delta erau servitorii claselor superioare(Alpha si Beta), in timp ce Epsilon erau baza piramidei. Identici genetic unii cu ceilalti, li se injecta alcool in embrion pentru a le inhiba dezvoltarea mentala. Ei erau responsabili de toata munca manuala. Ei erau imbracati in gri si munceau mereu. Tuturor celorlalte clase sociale li se arata cat muncesc Epsilon si ce bine e ca ei fac parte din clasele lor respective.

    @SuperRaduMatei@SuperRaduMatei Жыл бұрын
    • Exceptional material ! Felicitari maestre! Ma inclin 🙏

      @leocican2134@leocican2134 Жыл бұрын
    • Exact! Si pe mine m-a frapat ca i-a 'plantat' Horia acolo "ca sa fie".

      @FlorinBuda@FlorinBuda Жыл бұрын
  • Bravo!Respect!

    @Random-kn3os@Random-kn3os Жыл бұрын
  • Felicitări Pentru .Video !

    @florinovidiu7394@florinovidiu7394 Жыл бұрын
  • 3:45 Pai Iisus mai spunea si alte lucruri - ca suntem cu totii egali in fata lui dzeu, etc. Si nu a vorbit niciodata in favoarea castelor sau neschimbarea ordinii sociale. "Dati cezarului ce-i al cezarului" a fost spus intr-un anumit context in povestea respectiva, ca raspuns la intrebarea: "Ar trebui iudeii sa isi plateasca taxele, sau nu?" (catre gentili) Sa spui *nu* (cum erau, de fapt, legile talmudice), ar fi insemnat o baie de sange si distrugerea comunitatii evreiesti de catre autoritatile romane. - Asa cum pana la urma, s-a si intamplat. Ce treaba are asta cu meritocratia? Niciuna.

    @dyawr@dyawr Жыл бұрын
  • Horia, te urmaresc cu mult interes de ani de zile. Totul e foarte bine, subiectele sunt de interes, redactarea textului de asemenea foarte buna. Totusi... este ceva ce trebuie sa corectezi. Ai o mica problema la conjugarea verbelor. Mereu folosesti incorect imperfectul persoana a II-a. De exemplu acum ai spus "obtinusei". Corect este "obtinusesi". Greseala asta o faci mereu, cu orice alt verb. Si verbul "a trebui". Corect este "ei trebuia sa....", nu "ei trebuiau sa...". Indiferent de persoana si de numar, a trebui la timpul imperfect este "trebuia". In rest, esti minunat.

    @adrianmicusan1719@adrianmicusan1719 Жыл бұрын
  • Interesant ca intodeauna

    @Cristina-cd1yj@Cristina-cd1yj Жыл бұрын
  • Superb materialul!

    @elLuKa@elLuKa Жыл бұрын
  • superb

    @ionelsaracin4194@ionelsaracin4194 Жыл бұрын
  • Superb!

    @TheVasilezation@TheVasilezation Жыл бұрын
  • Chiar interesant!

    @anab5243@anab5243 Жыл бұрын
  • Mulțumesc

    @ciberas92@ciberas92 Жыл бұрын
  • Exista multe momente și în Biblie unde se aplica meritocratia. Ghedeon de exemplu a fost cel mai mic copil din cea mai săracă familie a tribului sau și a fost ales de Dumnezeu, totuși, sa conducă armata Israelului în lupta cu Madian, alegera făcută pe baza curajului lui Ghedeon. David a fost ales împărat al Israelului de Dumnezeu din postura celui mai mic fiu al familiei, la fel, fiind dintr o familie săracă. De ce a fost ales? Din pricina caracterului potrivit pentru un conducător și exemplele pot continua.

    @zahariamihai9981@zahariamihai9981 Жыл бұрын
  • woah am intrat pe video si am dat like exact la 999 likuri. Deci am dat 1k likes ! ;D

    @gameseduard6466@gameseduard6466 Жыл бұрын
  • Superb.

    @mihaialexandru314@mihaialexandru314 Жыл бұрын
  • Multumim!!

    @sabinas4407@sabinas4407 Жыл бұрын
  • ‘Seara !

    @urs335i@urs335i Жыл бұрын
  • Poți sa faci un vlog deapre forest city johor din Malaezia te rog ?As dori sa aflu mai multe despre acest loc.

    @boykaaleksey8930@boykaaleksey8930 Жыл бұрын
  • Danke!

    @pauls.1559@pauls.1559 Жыл бұрын
  • chiar ravneam la republica :))

    @artisankraft98@artisankraft98 Жыл бұрын
  • 👏❤️❤️❤️

    @marianaboscornea2633@marianaboscornea2633 Жыл бұрын
    • I-am spus de 1000 de ori pentru că eu trăiesc în Străinătate de copil și i-aș aduce foarte mulți abonați dacă ar avea subtitrare in Engleză...

      @tatyyymamyyy3760@tatyyymamyyy3760 Жыл бұрын
  • Big like!

    @coyoteugly8446@coyoteugly8446 Жыл бұрын
  • Da. Nu ne nastem egali

    @victoriazi304@victoriazi304 Жыл бұрын
  • Meritocratia - o iluzie vanduta saracilor in timp ce tot bogatii conduc lumea

    @mihaibalint4952@mihaibalint4952 Жыл бұрын
    • Adică dacă ești bogat ești prost ? Tu te uiți în grădina noastră în România unde s-au îmbogățit toți proștii dar fiindcă există un dar uită-te cine e in spatele lor (securiști activul de partid găști de interlopi)Astea fiind zise poți fii bogat și prin meritul tău !

      @neamtupescaru655@neamtupescaru655 Жыл бұрын
  • Frumos epilog. Posibil sa apara si un 2.0 cu intrebari despre cum va evolua sau macar speculatii despre viitoarea societate si ce provocari vom intampina?

    @ovidiudumitru7546@ovidiudumitru7546 Жыл бұрын
  • Cum e aia cu Antoaneta si Ludovic. Genial :))) Totusi sper ca e o gluma...

    @mihaiionescu8362@mihaiionescu8362 Жыл бұрын
  • 🥰🥰🥰

    @cristinanicoara5806@cristinanicoara5806 Жыл бұрын
  • o spui cum trebuie!

    @liviuu.5953@liviuu.5953 Жыл бұрын
  • 4:50 "drepturile pe care le obtinuse-i"⚠

    @mircea2815@mircea2815 Жыл бұрын
  • 👏👏👏

    @Claudia-D@Claudia-D Жыл бұрын
  • Nota zece!

    @user-yd2eq7jp5p@user-yd2eq7jp5pАй бұрын
  • 👌

    @Unknowner291@Unknowner291 Жыл бұрын
  • WoW

    @tifoS1993@tifoS1993 Жыл бұрын
  • 👍

    @marialaura9927@marialaura9927 Жыл бұрын
  • Am intrat pe VOXA dar când vreau să accesez reducerea, nu funcționează.

    @fazebeam5023@fazebeam5023 Жыл бұрын
  • 🙋🙋🙋

    @emiliayilmazer6763@emiliayilmazer6763 Жыл бұрын
  • Îmi e foarte greu sa țin pasul cu toate postările din ultimul timp. E plin de Zaiafet la watch later 😅

    @milicialina3193@milicialina3193 Жыл бұрын
    • Și mie dar acesta este un lucru bun cumva

      @alinbejinaru1755@alinbejinaru1755 Жыл бұрын
  • 21:25 Opa, ce-ati facut, boss?

    @zenocitium2287@zenocitium2287 Жыл бұрын
  • Jucăm după regulile nevoiecrație

    @vladmitrea2903@vladmitrea2903 Жыл бұрын
  • bun video, acum hai cu protestul - demisie in masa din partea clasei muncitoare ca sa se egalizeze salariul (daca nu valoram asa mult, sa se descurce fara noi)

    @florentinfrank3671@florentinfrank3671 Жыл бұрын
  • donati sange si organe medici primesc marfa noua in rest sa fitzi sanatosi pe piese

    @hunkakaricum@hunkakaricum Жыл бұрын
  • Pentru o mai corectă înțelegere a meritocrației în capitalism vă recomand cartea The Tyranny of Merit de Michael Sandel. Capitalismul este un circ ridicol, absurd, cinic al meritocrației.

    @VladBunea@VladBunea Жыл бұрын
  • 14:12 nu stiam daca sa mor de ras sau de plans

    @patric4552@patric4552 Жыл бұрын
  • Eh, aşa da! 🙂

    @Astristul@Astristul Жыл бұрын
  • * nobilime - burghezia a apărut târziu o data cu apariția revoluției industriale

    @angheloiumarius@angheloiumarius Жыл бұрын
  • având în vedere argumentul final, în România mai există Meritocrația?

    @alin_ilies@alin_ilies Жыл бұрын
  • E....brici !!! Trăiască !!!

    @valeriuoancea1988@valeriuoancea1988 Жыл бұрын
  • In romania daca nu cunosti pe cineva nu faci nimic :)

    @cristianursuleanu6497@cristianursuleanu6497 Жыл бұрын
  • Din pct ul ăsta de vedere meritocrația (sic ? termen curios) este sau ar fi un criteriu esențial în a defini contribuția fiecăruia la progresul societății însă , trebuie ferită situația de a fi conotată drept fascistă sau nazistă . Naziștii spuneau că pot face genii din toți tîmpiții pămîntului care să l i se supună (adică să așa zis muncească ptr ei în schimbul unei vieți mai bune ! exact asta spunea și comuniștii , esact asta zice și putiniștii care dărîmă orașe peste orașe ! Da ...da ... da ... teorii vechi , periculose care au fost zărite cu coada ochiului și de democrații comuniști muncitori numa că au fost interpretate altfel ... curiozitate ce relevă o dramă a intelectualului venit de la ..... hai că mănervați ! Vă urez numabine ... (Sigur că Fiara iese învingătoare = intelectul venit de la maimuță contra intelectului venit de la fascistulnazist fie că e un hrăpăreț regalist fie că e un imbecilizat fasciotism muncitoresc (adică cu muncile și taxele inerente peste putință de dus decît de .... hai cămănervați ...da asta e !)... /

    @vasileelie2758@vasileelie2758 Жыл бұрын
  • Eu azi ma duc la nunta varului meu Florentin cu viitoarea sa soție Alexandra

    @andreistoica2470@andreistoica2470 Жыл бұрын
  • Vizionați la 0.75 din viteza pentru a reține ceva. Conținut de calitate.

    @razvan1062@razvan1062 Жыл бұрын
  • O seara de vineri corespunzătoare.

    @zoonpolitikon89@zoonpolitikon89 Жыл бұрын
  • 4:49 "obtinusei"?

    @dont2610@dont2610 Жыл бұрын
  • De cand am descoperit canalul vostru devorez fiecare video. Suntem colegi aici pe KZhead, eu fiind pe alta nisa, dar mi-am luat cateva titluri pe care vreau sa le citesc si cu siguranta isi vor pune amprenta pe comunitatea de investitori de pe canalul meu.

    @Alextudorescu@Alextudorescu Жыл бұрын
  • Exista si cartea Meritocratia si Meritocratismul scrisa de Primo Laurentiu! Puteti afla multe detalii acolo.

    @gabrieleusebiu2664@gabrieleusebiu2664 Жыл бұрын
  • cat a platit sponsorul , 2 lei ? 🤣🤣🤣

    @mariangojnea287@mariangojnea287 Жыл бұрын
  • 450K USD/an? Esti sigur? Imi dai, te rog, referinta?

    @igfili@igfili Жыл бұрын
  • Tocmsi ce am cumparat republica si ma pregateam sa o citesc zilele astea.. 😅

    @puscas1329@puscas1329 Жыл бұрын
  • Ar trebui putina istorie a Chinei sa vezi cati ani are cuvantul meritocratie :)))

    @Lemosa3414@Lemosa3414 Жыл бұрын
  • "Baietii care beau o bere in fata cladirii de pariuri sportive, fluierand minore"

    @AndreiAndrei-xv5jo@AndreiAndrei-xv5jo Жыл бұрын
    • ..Și berea sa fie la doză sau la pet..Una ieftină..Tabloul perfect🤣

      @donvalentino2646@donvalentino2646 Жыл бұрын
  • O mica corectură :Rege nobilime și apoi burghezia Toate bune!

    @neamtupescaru655@neamtupescaru655 Жыл бұрын
  • 14:25-Sincer,aici a cam avut oarecum dreptate! Nu am mai avea probleme cu PSD daca nu ar mai fi atatia oameni batuti in cap sa ii voteze! Unde e gresit totusi e ca ratiunea si cunoasterea sunt doua chestii diferite! 14:55-15:10 Deci fix ce se intampla daca nu e tratata problema 1! 30:32-Cum sunt bugetarii acum?

    @maestrulgamer9695@maestrulgamer9695 Жыл бұрын
  • Salut koaye Horia

    @filipvalentin3967@filipvalentin3967 Жыл бұрын
KZhead