De ce vrei să ai dreptate

2021 ж. 13 Қаз.
113 867 Рет қаралды

Fraților, ne place să avem dreptate în legătură cu orice și când ne contrazicem cu absolut oricine. Indiferent dacă ne certăm cu vecina sau cu președintele Statelor Unite, indiferent dacă avem ceva de câștigat din asta sau urmările sunt pur și simplu dezastruoase, dorința de a demonstra că știm ceva, ce alții nu știu, pare să depășească limitele raționalului. Ce sens are să te cerți cu nevasta despre care care lustră s-ar potrivi mai bine în sufragerie? E mai importantă lustra aia pe termen lung decât ca voi să vă înțelegeți? Din exterior putem vedea că nu, dar când suntem puși în situația de a renunța la propriile credințe, preferăm să alegem cearta în locul obiectivității. Nu-i ca și cum ne-am da seama că nu suntem obiectivi, în mintea noasră suntem obictivitatea absolută, dar neînțeleasă.
Credem despre noi că suntem persoane raționale, etice, imparțiale și, la o adică, dacă e sa fim sinceri, peste medie, dar ținem cu dinții de propriile adevăruri și respingem de multe ori dovezi cât se poate de plauzibile care ne-ar putea distruge o parte, sau chiar întreg universul de credințe. Când întâlnim o persoană cu alte credințe decât ale noastre tindem s-o judecăm ca fiind închisă la minte, sau chiar needucată, compătimind-o că trăiește în întuneric. Dacă ar fi avut acces la informațiile pe care noi le cunoaștem, ar afla adevărul adevărat și nu și-ar mai trăi viața în minciună. Asta e părerea majorității ateilor despre creștini și a majorității creștinilor despre atei.
Cred că toată lumea are un unchi atotștiutor. Omul pe care orice l-ai întreba are un răspuns pregătit. Noi știm că aberează, fără să înțelegem de ce face asta, în loc să-și recunoască limitele. În realitate omul nu știe că sunt lucruri pe care nu le știe. Bazându-se pe experiențele trecutului, reușește să deducă tot felul de teorii mai mult sau mai puțin rezonabile. Să încerci să-l contrazici n-ajută la mare lucru. Când vii cu date concrete în care îi arăți că slănina în cantități mari n-are nicio treabă cu sănătatea pură, tu nu încerci să-i dărâmi această credință, că el n-a citit undeva că slanina îți adaugă 10 ani de viață, ci a dedus asta pe baza altor considerente, cum ar fi că: orice e făcut în casă e sănătos, rezultă slanina e sănătoasă. Ceea ce încerci să faci, de fapt, e să-i dărâmi un întreg sistem de credințe și valori adunate de-a lungul a zeci de ani.
În minutele care urmează vă voi povesti cât de importantă e greșeala, de ce ne deranjează atât de mult să greșim și care ar trebui să fie atitudinea noastră în fața erorilor, indiferent de gravitatea lor.
Cartea:
“De ce greșim” de Kathryn Schulz bit.ly/30i31EB
Susține conținutul: / zaiafet
ZaiaShop: www.zaiashop.ro
Instagram: / zaiafet
Facebook: / zaiafet
Mail: horia.sarghi@gmail.com
Aparatură Folosită:
Cameră: bit.ly/2CRMfNB
Obiectiv 1: bit.ly/2XroIwM
Obiectiv 2: bit.ly/2KvvJqM

Пікірлер
  • Foarte bine prezentat, Bianca. Ne bucuram ca te aflii in echipa Zaiafet.

    @robicansteineustache4852@robicansteineustache48522 жыл бұрын
  • Voi și atenție cad mere ! Cei mai buni ❤️❤️❤️

    @mariuscabrancea9105@mariuscabrancea91052 жыл бұрын
  • Bai ce frumoasa este fata asta !

    @mariusflorianmanea2497@mariusflorianmanea24972 жыл бұрын
  • Ce bine ! Nu mai e nevoie sa dau viteza x1.5 . Interesant 😉

    @fylyppavel@fylyppavel2 жыл бұрын
  • Ai dreptate!

    @constantincaldararu6771@constantincaldararu67712 жыл бұрын
  • Buna Bianca! Astept sa mai postezi si pe canalul tau video-uri :)

    @tud_cruzz477@tud_cruzz4772 жыл бұрын
  • incredibil, am fost captivat de videoclip, multumesc pentru explicatie

    @NO-xf5xg@NO-xf5xg2 жыл бұрын
  • Un episod extraordinar. Mulțumim Bianca

    @dennka201@dennka2012 жыл бұрын
  • Oamenii pot avea dreptate ambii in acelasi timp deoarece realitatea e subiectiva in functie de cum traieste fiecare.

    @kysfggt@kysfggt2 жыл бұрын
    • Nu și despre fapte obiective. Cum era exemplu sosetelor

      @mihaimoldo@mihaimoldo2 жыл бұрын
  • Am vazut titlul in bara si mi-am dat seama imediat ca e Bianca. 👍

    @teodorasaghin@teodorasaghin2 жыл бұрын
    • Exacttt

      @shiroiusagi9477@shiroiusagi94772 жыл бұрын
    • Stai cuminte. Nu se compara cu zaiafet sau Moise. Ăștia s zeii yotube ului 😎

      @danidanciu5483@danidanciu54832 жыл бұрын
    • La fel 👍

      @serbanpopa6591@serbanpopa65912 жыл бұрын
    • La fel, doar fetele ar vorbi despre ceva ce nu au :)))

      @nelutumohan2833@nelutumohan28332 жыл бұрын
    • @@nelutumohan2833 😂

      @Raul.2022@Raul.20222 жыл бұрын
  • Îți mulțumim pt tot tot ceea ce faci pt noi Bianca! Te prețuiesc mult!

    @steliandarosi8410@steliandarosi8410 Жыл бұрын
  • O JUMATATE DE ORA..IN CARE....NU AM PIERDUT TIMPUL......MULTUMESC MULT !!

    @cadrian777ADY@cadrian777ADY2 жыл бұрын
  • Super! 🔝 Imi place mult cum vorbește Bianca, pare ca nu are nevoie sa respire deloc atunci cand vorbește. 😂

    @calingeorgepaval4697@calingeorgepaval46972 жыл бұрын
  • Este genial conceptul expus in acest clip! :)

    @StefunSoare@StefunSoare2 жыл бұрын
  • Excelenta expunere, excelent continut. In plus, am ras la marmelada, barbat cu barbat si calul turbat :)

    @victorsintimbrean@victorsintimbrean2 жыл бұрын
  • Apreciez efortul documentării, mult succes în continuare !

    @stop_motion_movie@stop_motion_movie2 жыл бұрын
  • Și tu ai dreptate.

    @alinuta6137@alinuta61372 жыл бұрын
  • Genial. Felicitari!! FOARTE INTERESANT❤

    @anesytaana3942@anesytaana39422 жыл бұрын
  • am greșit și eu, 6:01 cine nu greșește. ai greșit și tu, greșeala se plătește.

    @zerotwo9709@zerotwo97092 жыл бұрын
  • Imi place imaginea! Bravo pt clip!

    @liviuttn@liviuttn2 жыл бұрын
  • Cine e ăla mic cu capul mare?😅💞 Vorbești foarte frumos,Bianca,imi place mult sa te ascult.

    @ienutapirvu48@ienutapirvu482 жыл бұрын
  • Un video extraordinar de fain facut si exprimat. Am invatat foarte multe lucruri. Viteza de vorbire e ok, pe final eram la 1.75X 🤣🤣 si inca se intelegea. Felicitari 🔥👏🏻.

    @CiprianGavriliu@CiprianGavriliu2 жыл бұрын
  • Te urmaresc si pe contul tau personal si cred ca te potrivesti foarte bine la Zaiafet. Subiectele pe care le abordezi sunt foarte interesante, dar daca ai putea sa folosesti mai putine cuvinte de specialitate sau sa le explici putin mai mult. Sau eventual incearca sa nu introduci atat de multa informatie intr-un video ca oamenii sa poata procesa tot. M-am simtit putin overwhelmed sa fiu sincera. Oricum, sa nu renunti. Chiar m-a ajutat si chiar m-am regasit in multe dintre situatiile prezentate. Abia astept sa vad clipul urmator prezentat de tine 😊

    @Storm-ib7uz@Storm-ib7uz2 жыл бұрын
  • Multumim, Bianca! 🤗 Un video cu content foarte bun, si in pofida celor care zic ca vorbesti"prea repede pentru un narator" eu spun ca e tocmai partea faina. Fara tine in video-ul acesta, sigur ar fii durat peste 50 de minute, ar fii fost prea lălăit si desii ar fi avut content de calitate, ar fii fost plictisitor si nu l ar fii urmarit nici jumatate pana la final

    @gyagya99999@gyagya999992 жыл бұрын
    • Mie tocmai asta imi place la ea...ca vb putin mai repede si afli zeci de informatii pe minut

      @mariusafla2001@mariusafla20012 жыл бұрын
    • Foarte adevărat. 🙂

      @MelyMay@MelyMay2 жыл бұрын
  • Începe să-mi placă fata asta!

    @catalinpetrica9957@catalinpetrica99572 жыл бұрын
  • Bine explicat.

    @dankapitan3497@dankapitan34972 жыл бұрын
  • Felicitări pentru subiect. Atât de actual în societatea noastră.

    @FlorinPetrisor@FlorinPetrisor2 жыл бұрын
  • Si uite primul video cu adevarat specific Bianca, dar si Zaiafet! Felicitari!

    @razvan12101@razvan121012 жыл бұрын
  • Frumoasa pledoarie, bine punctat. Dar,chiar! de ce ocolim oare o exprimare directa? Daca spui am mancat prjitura, invita la un repros gen: ai mancat-o pe toata? sau mie nu mi-ai mai oprit? Daca spui ca prajitura s-a terminat ar necesita o mica ancheta si se lasa pagubas. Face parte din arta comunicarii cunoscand reactiile oamenilor la exprimari diferite ale aceluaisi lucru. Mi-a placut analiza.

    @provincialaderomania5314@provincialaderomania53142 жыл бұрын
  • cel mai bun motiv pentru minciuna este consecintele, daca spui ca ai gresit, poti sa suferi, daca nu, suferi indirect

    @sheepriderkiller1181@sheepriderkiller11812 жыл бұрын
  • ...aveam dreptate cand spuneam ca nu avem intotdeauna dreptate!

    @Barbone72@Barbone722 жыл бұрын
  • Foarte fain. Si mai ales ultima sec. Wow

    @alincopsa@alincopsa2 жыл бұрын
    • eu citeam comentariile, si din senin am auzit un hoh :D .....

      @MsRazwannn@MsRazwannn2 жыл бұрын
  • Foarte bun! Love it! :X:X:X

    @myhnea92@myhnea922 жыл бұрын
  • Nush, poate sunt bias da niciodata(sau doar in cazuri specifice) nu m-am simtit in persoana pe care o depicti in acest episod. M-ai facut sa ma simt bine despre mine, cu toate ca asumpțiile mi s-au parut trase de par

    @denta1flam3s2@denta1flam3s22 жыл бұрын
  • Mi e îmi place mai mult nenea ala mai grăsuț

    @andreisnkrs@andreisnkrs2 жыл бұрын
  • Am văzut din titlu că Bianca va filma clipul ăsta 👍😍🤩

    @ciutacalexandru4608@ciutacalexandru46082 жыл бұрын
  • super clip ! ...crezi ca am putea sa asimilam mai repede informatia ,daca ai vorbi mai rar?

    @banubun@banubun2 жыл бұрын
  • Am dreptate când zic că acest video e bun

    @Lucas-gy5yr@Lucas-gy5yr2 жыл бұрын
  • 3:31 Mi-a plăcut aceasta glumă subtilă, BOR ai ceva de zis în apărarea ta? =)))

    @panzer1736@panzer17362 жыл бұрын
    • M-ai făcut să ascult iar....am ratat-o 😂 🤣 😂

      @razvun@razvun2 жыл бұрын
  • i love her

    @gabrielgeorge2470@gabrielgeorge24702 жыл бұрын
  • Bravo Bianca! Ai ales o temă minunată! Ai un glas fermecător. Doar că n-ai putea te rog să vorbești mai încet/lent ? Prea repede vorbești , subiectul e foarte profund și este nevoie de reflexie și contemplare dar cu un asemea ritm rapid nu reușesc să pătrund adânc în sensul celor spuse. În rest ești super tare și îți mulțumesc.:)

    @xenigmaification@xenigmaification2 жыл бұрын
    • Subscriu ! Scade concentrarea si perceptia ascultatorului dupa primele 5 minute. Senzatia este de mitraliera :) Pacat ! Subiectele sunt foarte interesante dar nu ajung la noi... Nu apucam sa digeram ideile.

      @gabriela.schuster@gabriela.schuster2 жыл бұрын
    • @@gabriela.schuster Așa e .Mersi de susținere :)

      @xenigmaification@xenigmaification2 жыл бұрын
    • Mie mi s-a părut un ritm absolut decent. La ce v-ați aștepta, la un discurs de-al lui Iohannis?

      @valentinpopescu98@valentinpopescu982 жыл бұрын
    • @@valentinpopescu98 Iohannis nu are idei, de aceea vorbeste asa cum vorbeste. Dar pe canalul acesta se comunica zeci de idei si analize intr-un ritm prea accelerat. Nu am vrut sa supar pe nimeni. Dimpotriva. Un text mai scurt si declamat mai rar ar fi folositor pentru toata lumea. Si pentru cei care prin multa munca si documentare fac clipurile, respectiv textele. Dar este desigur numai o parere. Sincera. Si nu tin neaparat sa am dreptate :)

      @gabriela.schuster@gabriela.schuster2 жыл бұрын
    • @@valentinpopescu98 Fie cum zici, dacă așa îți convine e ok atunci.😊Fiecare își exprimă opinia lui subiectivă.E firesc să fie așa.😊

      @xenigmaification@xenigmaification2 жыл бұрын
  • Nu trebuie sa fi de acord cu mine,dar ne suparam daca nu imi dai dreptate!

    @alexcard6247@alexcard62472 жыл бұрын
  • Nice

    @marcelvetrila5524@marcelvetrila55242 жыл бұрын
  • Poate pentru ca am dreptate

    @BB-pb3hv@BB-pb3hv2 жыл бұрын
  • Videoclip-ul ăsta a fost peste medie 🌚

    @GeoXT@GeoXT2 жыл бұрын
  • Felicitări Bianca ! Hai că poți vorbi mult mai repede!!

    @vasileteleman2735@vasileteleman27352 жыл бұрын
  • acum ca a plecat Moise si pe Flavia nu am mai vazut-o de 10 ani... tu esti favorita mea!

    @baiathu@baiathu2 жыл бұрын
  • 👍

    @MTAbanknote@MTAbanknote2 жыл бұрын
  • De ce greșim !!! Poate suntem mai mult ca perfecți ! Probabil plusul de perfecțiune e dăunător!!! Am glumit! Pe lângă bunele calități avem și doze de mândrie, inconștiență,lene, invidie, răutate...etc!

    @ovidiumarinelsava7928@ovidiumarinelsava79282 жыл бұрын
  • Videol,im apare la sugerate de 3 luni ,am văzut abia acum în redarea pe scurt a videolului că e bianca și am dat el:)

    @cipriandumitru8012@cipriandumitru80122 жыл бұрын
  • 👍👍👍

    @mihaipetcu854@mihaipetcu8542 жыл бұрын
  • Eu nu vreau, pur și simplu am.🙂😀

    @valentinpaste5387@valentinpaste53872 жыл бұрын
  • salut, faceti va rog un episod despre marea cria economica din 1929?

    @popescugabriel6420@popescugabriel64202 жыл бұрын
  • 😁👍

    @rock58@rock582 жыл бұрын
  • 🤩

    @LA_Peres@LA_Peres2 жыл бұрын
  • 1:52 Ceva usor, de vara

    @goldmajorsoundofficial@goldmajorsoundofficial2 жыл бұрын
  • Toata lumea da dovada, mai mult sau mai putin, de asa numita "disonanta cognitiva".

    @andreirosculet554@andreirosculet5542 жыл бұрын
  • V-am zis eu ca asa e... :)))

    @GetoDac@GetoDac2 жыл бұрын
  • 🥰👋

    @HomeofStringsNGO@HomeofStringsNGO2 жыл бұрын
  • Ai citi paragraful ăla cu o mica greșeală intenționat lăsată la edit ?? ;)

    @MariusMutu@MariusMutu2 жыл бұрын
  • Cat priveste ce-i sub pamant, exista metode indirecte prin care sa confirmam ca asa-i cum zic oamenii de expertiza.

    @florinteo6795@florinteo67952 жыл бұрын
  • Ce se întâmpla daca pupilele de la ochi ar fi pătrate sau alte forme cum am vedea lucrurile…poate si asta e o cauza de-asta vedem totul rotund nu 100% dar in mare parte vedem rotund.Deci ce s-ar întâmpla ?????????? Vreau un raspuns Este de la alt videoclip

    @SpatarAlex@SpatarAlex2 жыл бұрын
  • Lol, cum arata papusa zaiafet 🤣

    @coboarasus@coboarasus2 жыл бұрын
  • Faceți angajări? :d... Ce mai m'am distrat cînd citea Horică din Pliniu 😂 🤣 😂.....îl bușea rîsul 😂 🤣 😂 🤣. Și mna, cu toată rușinea tre' să recunosc că așa credeam și eu.....despre costele lu' Eva :D

    @razvun@razvun2 жыл бұрын
    • Aia cu Pliniu e partea mea preferată. :))

      @Samurai-ss5qs@Samurai-ss5qs2 жыл бұрын
  • Imi place ca la 31:10 pana si el rade cand citeste

    @robot3266@robot32662 жыл бұрын
  • Nu stiu altii cum zic, dar eu cred ca Pliniu scria ceva scenariu cu supereroi; pt ca ce a atribuit el femeilor aflate la menstruatie, chiar super-puteri sunt.

    @oberstul1941@oberstul19412 жыл бұрын
  • In principiu de bombalău și din lipsă de activitate productivă pentru cei din jur.

    @Capris4EveR@Capris4EveR2 жыл бұрын
  • Greșeala mea, vina ei ca m-am uitat la clip 😂😂😂 Zaiafet unde ai fugit?

    @tudorachedaniel4033@tudorachedaniel40332 жыл бұрын
  • eu cand te urmaresc dau viteza la 0.75 :) asa pot sa te prind :))

    @cupsajunior@cupsajunior2 жыл бұрын
  • Pentru ca am.

    @serbannicolau3489@serbannicolau34892 жыл бұрын
  • Ce ai slăbit bă Horică😏

    @pavelalexandru4842@pavelalexandru48422 жыл бұрын
  • Bun videoclipul! Bună tema! Bună prezentatoarea. O singură sugestie aș avea. Faceți mesajul mai accesibil oamenilor. Sunt foarte buni termenii folosiți, sunt de specialitate, doar că acest tip de limbaj e făcut să fie digerat ușor, creierul are nevoie de timp să-l înțeleagă. Deci puteți schimba 2 chestii, ori viteza de vorbire, ori schimbarea termenilor, sau pe ambele, cum considerați. Termenii folosiți puteți să-i traduceți în cuvintele voastre, pentru că textul respectiv e făcut să fie citit dintr o carte la viteza fiecăruia. Într-un material video prinde mai ușor termeni simpli care pot fi deslușiți cu ușurință de creier, în așa fel încât persoana să nu simtă că are nevoie să revadă sau să pună pauză sau să reducă viteza, că în teorie e recomandat, dar în practică... câtă lume o face? Ideea nu e că oamenii nu pot sa revadă, ideea e că ajunge la mai multe persoane. Sor în continuare, bune subiecte, abordate okay!

    @florentinfrank3671@florentinfrank36712 жыл бұрын
  • Vreau sa am dreptate pt ca am :))

    @Daniel-iu7ob@Daniel-iu7ob2 жыл бұрын
  • Biancaa 💫💫

    @irinamoise9126@irinamoise91262 жыл бұрын
  • Da, este foarte nerespectuos să îi spui unui apropiat care a făcut o prostie pe care ai văzut-o ți-am spus eu, ca data viitoare să te ma asculte și pe tine și să nu fie iar decepționat după. Mai bine să facă toate greșelile din lume dacă vrea, că are destul timp doar ""

    @evergreen1326@evergreen13262 жыл бұрын
  • Super clipul ! E o placere sa iti ascult vocea ...dar ,, Zaiafeta" o sa mai apară? Ca dupa ce fratele Moise s-a ,,lepadat" de Zaiafet nu a mai aparut ,nici ea ,in niciun clip :( I miss her .. Toate cele bune !

    @mariusafla2001@mariusafla20012 жыл бұрын
  • Are un strat de marmeladă?😋😋😋😛😝😜🤪👍👍👍

    @diaconuconstantin4945@diaconuconstantin49452 жыл бұрын
  • @30:44 îmi place ca nu poate citi fără mare chin de a suprima rasul 🤣

    @DanBujo@DanBujo2 жыл бұрын
  • Bine, dar pe viteza si greu de digerat, mai rar si mai sintetic ar fi excelent, parerea mea

    @luc1254@luc12542 жыл бұрын
  • Buna, sunt Bianca 😁

    @markbz3645@markbz36452 жыл бұрын
  • Stiam eu

    @alexnistor2836@alexnistor28362 жыл бұрын
  • 😯

    @Cristina-cd1yj@Cristina-cd1yj2 жыл бұрын
  • Problema e ca in ultimul timp as vrea sa nu am dreptate... dar am! Si nu e ok!

    @sarwnrg1862@sarwnrg18622 жыл бұрын
  • casatoreste-te cu mine :)

    @mariandiaconu1418@mariandiaconu14182 жыл бұрын
  • Ma bucur ca ai vorbit de metoda stiintifica pe la sfarsit. Posibila sa fie cea mai buna ustensila in aflarea realitatii... dupa scris

    @Evalan321@Evalan3212 жыл бұрын
  • eu la colectiv eram acasă și învățam la examenul de la mecanică anul 1

    @alin_ilies@alin_ilies2 жыл бұрын
    • Eu nu știu ce făceam, dar mama cosea.

      @Samurai-ss5qs@Samurai-ss5qs2 жыл бұрын
  • Din nou în Bianca

    @andreistoica2470@andreistoica24702 жыл бұрын
  • 😀😀😀😀

    @ares281@ares2812 жыл бұрын
  • Unde e Flavia? :(

    @milicialina3193@milicialina31932 жыл бұрын
  • haha, pe la tine pe canal când mai postezi? :)) pe aici îți place

    @radugabi5201@radugabi52012 жыл бұрын
  • Interesant subiectul! Cred ca se aplica si celor care inca nu se vaccineaza...

    @19551994@195519942 жыл бұрын
  • Sa angajat la zaiafet?

    @RoboManGamer@RoboManGamer2 жыл бұрын
  • 21:22 eu aud mereu cuv cu p inloc de b

    @bogdicaramel@bogdicaramel2 жыл бұрын
  • Buna, sunt statuia-micuta-cu-horia

    @Mischu708@Mischu7082 жыл бұрын
  • Subtile explicații privind greșelile de Raționament și stagnarea in ele pentru că nu vrem sa CAUTAM adevărul și să cercetăm a cunoaște foarte multe și a confrunta noile informații cu cele vechi devenite dogme. Dar asta înseamnă Autoeducație și majoritatea nu vor educație pentru că le place lumea lor: a animalelor sau a dobitoacelor. A deveni OM înseamnă: să nu minți, să nu furi, înșeli, manipulezi.... sa fi Rațional, să ai CONȘTIINȚĂ. Și, atunci nu ai loc în haita de la guvernare

    @aureldorel2140@aureldorel21402 жыл бұрын
  • Păi e simplu....nu? Din cauza orgoliului........

    @bogdansofei1299@bogdansofei12992 жыл бұрын
  • CEEE io sa gresesc nahhhh gresesk astia care m-a evaluaza

    @dafindack7166@dafindack71662 жыл бұрын
  • Vad un mini horica pe masa dau like

    @RIGZ101@RIGZ1012 жыл бұрын
  • Pe canalul tau de ce nu mai postezi deloc?

    @dumy_black2001@dumy_black20012 жыл бұрын
  • O rugaminte:faceti niste vloguri mult prea interesante ca sa fie redate pe repede inainte. Eu de obicei va ascult la casti in timp ce merg pe strada sau fac altceva prin casa. Pe fata aceasta nu reusesc sa o urmaresc..vorbeste prea repede si nu deslusesti toate cuvintele dintr-o fraza

    @bubbles01529@bubbles015292 жыл бұрын
KZhead