Alianță demnă de Caragiale în Dolj. PMP, PSD și USR - unite pentru a mușamaliza o investiție eșuată

2023 ж. 10 Мам.
653 211 Рет қаралды

Investițiile de infrastructură rurală finanțate din bani europeni și făcute de mântuială nu mai sunt demult o noutate în România, însă cazul de la Pielești, comună situată în zona metropolitană a Craiovei, e mult mai mult de atât.
În timp ce primarul și executantul lucrării susțin că rețeaua de canalizare a fost făcută ca la carte, șefa companiei locale de apă și canal refuză să preia investiția, acuzând că sistemul s-a defectat înainte de inaugurare. Sătui să mai aștepte, localnicii s-au branșat la rețea în mod ilegal, iar canalizarea a început să refuleze, răspândind mirosuri greu de suportat.
În loc să admită problemele și să caute soluții, primarul Irinel Irimescu (PMP) s-a aliat cu consilieri de la PSD și USR și au hotărât să o demită pe șefa companiei de apă și canal, căreia i-au reproșat că a semnalat problemele de la rețeaua de canalizare.
Ședința de consiliu local în care s-a pus la cale demiterea a luat însă o turnură neașteptată, transformându-se într-o scenetă desprinsă parcă din dramaturgia lui Caragiale.
-----------------------------
Recorder este o publicație online construită de o echipă de jurnaliști în jurul acestor principii: jurnalism onest, făcut cu pasiune și pus în serviciul public.
Mai multe clipuri produse de noi sunt pe:
site: www.recorder.ro
pagina noastră de Facebook / myrecorder
contul de Instagram / recorder.ro
Ne puteți urmări și pe Telegram: t.me/redactia_recorder

Пікірлер
  • Dacă vreți să susțineți Recorder prin redirecționarea celor 3,5% din impozitul pe venit, am creat o platformă specială unde puteți completa formularul în mai puțin de un minut. Se generează automat, iar noi ne vom ocupa să-l încărcăm în spațiul virtual al ANAF. Puteți completa formularul aici: recorder.ro/doneaza-35/ Susținerea voastră ne ajută să ne mărim echipa și să producem mai mult conținut. Recorder a lansat deja alte două canale pe care producem, deocamdată, conținut audio: On the Record, un podcast săptămânal care tratează cel mai important eveniment al săptămânii: www.youtube.com/@ontherecord5480 Știrile zilei, un rezumat al celor mai importante evenimente de peste zi, publicat în fiecare seară, de luni până vineri: www.youtube.com/@rec_pe_scurt_de_la_recorder De asemenea, am lansat un newsletter săptămânal la care vă puteți abona aici: recorder.beehiiv.com/subscribe

    @RecorderRomania@RecorderRomania11 ай бұрын
    • Doar ce am completat! Nu va lasati de ceea ce faceti!!!

      @bronyaenjoyer@bronyaenjoyer11 ай бұрын
    • Va rog frumos sa cercetati pe strada Cernisoara 42 la DGASPC Sector 6 - Sediu administrativ sa vedeti cum sefutii pun pachetelele in mercedesurile lor gigantice de 100.000 euro care ar fi trebuit sa ajunga la sociali dar isi umple ei masinile cu pachetele si sa vedeti cata coruptie si CAT DE MULT SE FURA la SOCIALI e strigator la cer, va rog sa cercetati!

      @ec9624@ec962411 ай бұрын
    • Tocmai ce am completat formularul ! Spor la jurnalism corect si democtratic !

      @alexandrumrc@alexandrumrc11 ай бұрын
    • Am donat cei 3,5%, spor inainte ca aveti material pentru 1000 de ani, bravo!

      @Andrei-en1wc@Andrei-en1wc11 ай бұрын
    • Donat!

      @parazit73@parazit7311 ай бұрын
  • un mare like pentru domnul care a sarit in ajutorul echipei de filmat: "nu e comuna ta, e a tuturor" ...priceless. Domnului Cristian Gherasim ii urez numai zile pline de "bucurie".

    @RAMBO0018@RAMBO001811 ай бұрын
    • nu ma asteptam sa te vad pe aici +rep

      @arn8151@arn815111 ай бұрын
    • Corect, Renbo! :D

      @mircea_m5965@mircea_m596511 ай бұрын
    • Pline de bucurie si Tertensif

      @SoRiN160@SoRiN16011 ай бұрын
    • Te uiti la primarul ala cum sa umflat dupa ce a iesit primar? e ireal ce se intampla, nu vreau sa mai vin in tara!

      @sabinilie8358@sabinilie835811 ай бұрын
    • atentie la copyright! :))

      @vladNMP@vladNMP11 ай бұрын
  • Bravo fraților, ați ajutat democrația intr-o comunitate, exact ce trebuie sa faca presa.

    @florinadrian5174@florinadrian517411 ай бұрын
    • 😅😅

      @danielsotreanu9051@danielsotreanu905111 ай бұрын
    • Nu presa trebuie sa facă asta, lucrurile astea nu trebuiau să se întâmple de la început punct, căcaturile care se întâmpla la noi in România e deplorabil

      @VlaGus282@VlaGus28211 ай бұрын
    • ​@@VlaGus282 consider că greșești, într-o societate democratică, rolul presei este fix de a semnala neregulile comunității, astfel încât să se rezolve problemele, altfel, doar se ascund sub preș. Acestea fiind spuse, sunt de acord cu faptul că nu ar trebui să se întâmple mizerii de genul de la bun început.

      @CristianDumitru@CristianDumitru11 ай бұрын
    • @@CristianDumitru da frate,omu' se referea ca daca lucrurile ar fi mers cum trebuie,presa nu ar fi avut ce sa scoata la iveala

      @supressor111@supressor11111 ай бұрын
    • @@supressor111 ok, problema e că nu te poți baza pe faptul că toți își vor face treaba, de aici venind nevoia pentru o presă competentă. Scuze dacă m-am repetat inutil, am înțeles ideea, mulțumesc.

      @CristianDumitru@CristianDumitru11 ай бұрын
  • M-am simțit așa de bine când am văzut că doamna câștigă la voturi. Le-ați stricat combinațiile la băieți 😅. Felicitări țineți o tot așa!!!

    @naturesounds6948@naturesounds694811 ай бұрын
    • usr = LJBT

      @Politics_is_public_WC@Politics_is_public_WC6 ай бұрын
  • Surprinzator impactul psihologic creat de cei de la recorder impreuna cu ceilalti localnici prezenti in timpul sedintei. Este un exemplu bun si lumea ar trebui sa participe mai des la aceste sedinte si sa faca presiune atunci cand se iau decizii care nu sumt in interesul comunitatii.

    @jackdeniel57@jackdeniel5711 ай бұрын
  • Inca o data demonstram ca nu avem nevoie de straini in tara, suntem complet capabili sa ne furam si singuri.

    @denis97romania@denis97romania11 ай бұрын
    • aici s-a furat de la straini , reverse psychology :))

      @BestGamesJustin@BestGamesJustin11 ай бұрын
    • De unde ştii de nu se fură peste hotare? Ia vezi cum fură neamurile iudeo din bugetul EC, iar bancherii iudeo din Suisse îs nemernicii ce or decis despre global market 📚

      @wisewolf78@wisewolf7811 ай бұрын
    • S-a furat de la ambele parti. Europenii de bani si romanii de un trai decent

      @popa.alex88@popa.alex8811 ай бұрын
    • Niciodată străinii nu au fost problema! Cine crede asta e naiv! Fara corupția recunoscuta a românașilor verzi ca brazii, patrioți, nu s-ar fi întâmplat nimic!

      @greierasu@greierasu11 ай бұрын
    • ​@@BestGamesJustinba nu, tot de la noi fura pt ca banii aia sunt pentru toti românii, nu doar pt cei cu pile. Ue-ul oricum dadea fondurile, nu pierd nimic ei. Doar că acum, acei bani, n-au mai ajuns în canalizarea pt oamenii din respectiva localitate. Practic au furat de la saracii localnici.

      @horiabalaban7968@horiabalaban796811 ай бұрын
  • Nedea: Deci v-ati intalnit aseara ca sa hotarati votul? Consilierul *Dandu-si seama ce-a zis* - Ce aseara? cine a zis? Primarul care nu prinsese firul discutiei: da, ne-am intalnit alaltaseara 🤣🤣🤣

    @chester8486@chester848611 ай бұрын
    • De destepti ce sunt s-au dat de gol😂

      @mariarugina6674@mariarugina667411 ай бұрын
    • exact....e de rasul copiilor

      @user-uz7os6pz7e@user-uz7os6pz7e11 ай бұрын
    • 😂😂😂

      @catibataus9494@catibataus949411 ай бұрын
    • 😂😂😂😂

      @istefan99@istefan9911 ай бұрын
    • Cât de prost poți să fiii și să faci o așa lucrare să mai vrei să mai fii și reales??? Ce ordinari de primari.... Trebuie să vină de larecorder presa să facă legea dacă ar putea să o facă ar fi bine că jegurile astea din politică ar fi la răcoare... Felicitări echipei recorder.

      @rutarugenut2346@rutarugenut234611 ай бұрын
  • În 95% din comunele din țară este același problemă, felicitați pentru reportaje

    @skandalktms@skandalktms11 ай бұрын
  • Incredibil,asta se întâmplă la orice nivel nu numai în politică,la muncă,la școală,în toată societatea

    @grigoremarius8988@grigoremarius898811 ай бұрын
  • - Cine mă a avut întâlnire aseară? Ne-am întâlnit noi aseară? - Nu, alaltăieri ne-am întâlnit. Primarul și consilierul USR Gherasim sunt efectiv Stan și Bran. Simt nevoia să râd dar nu pot din cauza dezamăgirii. Mulțumesc, Recorder!

    @MrCorion@MrCorion11 ай бұрын
    • Se dau de gol singuri

      @mihail3763@mihail376311 ай бұрын
    • 😊😅

      @user-fi4tu2ph5i@user-fi4tu2ph5i7 ай бұрын
  • Alex Nedea este un erou, un om foarte inteligent care isi foloseste capul pentru a ajuta aceasta tara. Tot respectul!

    @Saidifect@Saidifect11 ай бұрын
    • Dacă ar mai fi cîți-va ca Alex ar tremura toți nespălații care sunt parașutați în funcții fără să aibă habar de ceea ce ar trebui să faca conform fișei postului.Ceea ce știu ei este "julitul"și-atît.Dacă ar mai exista și cîți-va procurori care să se auto-sesizeze ar fi și mai bine,iar dacă am avea și cîți-va judecători adevărați,ăștia n-ar mai ieși din pușcărie pînă la adînci bătrîneți.Dar demonocrația le-a luat mințile la toți,toți sunt în slujba mamonei!

      @gicagheorghe1886@gicagheorghe188611 ай бұрын
    • Si Portofelul il Foloseste,,Mai ales inainte de alegeri!!! Si Rublele sint bune!!! Decit Nimic in cap !!! Mai bine Portofel plin!!! Intreb de 1,5 Ani in scris despre sursa FINANTARII RECOARDEI!!! RASPUNS CA DE LA Jhannis!!!😷😷😷😷😷😷😷😷

      @ExiSTEIN@ExiSTEIN6 ай бұрын
    • ​@@ExiSTEINai toate informațiile pe site

      @GUMBIIYT@GUMBIIYT2 ай бұрын
  • Sunteți singura asociație căruia am făcut donație în viața mea și am făcut.o cu cea mai mare plăcere! La cat mai multe acțiuni șa scoatem viitorul țării la lumina ! Să rămână ceva in urma noastră POZITIV!

    @alyk87@alyk8711 ай бұрын
  • Absolut superba reactia domnului Nedea la replica primarului cu "intalnirea de aseara"!

    @andreead.1760@andreead.176011 ай бұрын
  • Absolut fenomenal cum se comporta consilierii, ma bucur ca exista aceste reportaje si sper sa ajunga sa le vada publicul larg. Felicitari Recorder, din nou!

    @amd682@amd68211 ай бұрын
    • Distribuit pe facebook si toate retelele, un punct important in lupta contra coruptiei deoarece arata oamenilor obisnuiti ca au putere.

      @omen_twexdo@omen_twexdo11 ай бұрын
    • Cand mai mergeti sa filmati un reportaj sa le puneti la dispozitie un profesor de limba romana :)) Sincer multi cred ca au 2 clase mai mult ca trenul!

      @caramel8205@caramel820511 ай бұрын
    • @@caramel8205 Astfel îi educația prin Oltenia unde tzâ^^ganii şi neamurile iudeo aduse de monarhii bizantini or lăsat multe lepre ordinare 📚

      @wisewolf78@wisewolf7811 ай бұрын
    • ROmanii ar trebui sa latre la alegeri. Nu v ati saturat de psd si pnl? votati in continuare cu acesti banditi

      @eosforfly@eosforfly11 ай бұрын
    • Cati bani au mancat astia la acest proiect numai ei stiu🤬🤬🤬🤬🤬

      @liviudimulescu1022@liviudimulescu102211 ай бұрын
  • Clasica "victimizare". Cand lucrurile nu sunt precum si-ar dori, ia pozitia de victima si se plange ca ia pastile. Ce relevanta are? Ca sa-i fie inima lui linistita totul trebuie sa decurga dupa bunul lui plac? Niste oportunisti fara scrupule. Sunt buni doar la intimidare

    @anaoeSzUsoA2@anaoeSzUsoA211 ай бұрын
    • Daca inima lui e prea slaba, poate ar trebui sa se lase de meserie #numaZic

      @Tudoran45@Tudoran4511 ай бұрын
    • Eu sper sa crape inima in el

      @thelordoftime803@thelordoftime80311 ай бұрын
    • *adevrat, josnic om, reprezentantul USR PLUS*

      @mickeyyarcasul@mickeyyarcasul11 ай бұрын
    • Pei el acolo lua pastile ca din cauza acestui reportaj risca inchisoare si totodata sa piarda si foarte multi bani...poate sute de mii de euro.....

      @user-uz7os6pz7e@user-uz7os6pz7e11 ай бұрын
    • ​@@mickeyyarcasulDin ce-am văzut, colegii lui de breaslă nu-l privesc cu ochi buni.

      @GeoXT@GeoXT11 ай бұрын
  • Felicitări Ricorder! Pentru munca depusa. Țară noastră are nevoie de oameni ca voi. 👏

    @valentinciobanu7042@valentinciobanu70424 сағат бұрын
  • Wow, omul potrivit la locul potrivit! Efectiv doar bunul Dumnezeu a fost cu voi acolo...chiar daca sună banal. Și chiar ați influențat într-un mod pozitiv situația, ați apărat adevărul și mai presus de orice ați ajutat pe bună dreptate ca un om cinstit să nu-și piardă funcția, care a fost onorată cu simț de răspundere!

    @cojomario@cojomario11 ай бұрын
    • donatia nu e impozitata, numai in cazul polituicienilor.

      @TheTerke@TheTerke7 ай бұрын
  • Și eu sunt consilier local USR in comuna Vlădeni, Dâmbovița, dar atitudinea colegului consilier de la Dolj e una de interlop, nicidecum de consilier USR. Nu sunt mândru de colegul USR din Dolj! Felicitări, Recorder!

    @andreijoita1499@andreijoita149911 ай бұрын
    • A fost dat afara din Partid ca văzut Drula reportajul.

      @Sayonara_adiz@Sayonara_adiz11 ай бұрын
    • ​@@Sayonara_adiz se duce la PSD au nevoie de el acolo e uns cu toate alifiile are si tabletele cu el, deci e eligibil pt. partid!

      @M.C.1008@M.C.100811 ай бұрын
    • ​@@Sayonara_adiz nu a dat - o Drula afara pe joiana Charlote de Paris ateriziata de serviciile speciale franceze primarita da Bucale secto uno Bucarest si vrei sa dea pe alifantu aista ptru un cicat di cini, nu se poate

      @viorelpopescu4990@viorelpopescu499011 ай бұрын
    • ​@@Sayonara_adiz ai ceva link sa vad și eu? Mersi

      @johnnynebunu1755@johnnynebunu175511 ай бұрын
    • ​@@ionut-el1i ......... hi, hi, hiii, tare nu? ........ Mai aveau putin sa easa spectacol ca la carnaval cu poale in cap

      @viorelpopescu4990@viorelpopescu499011 ай бұрын
  • -Ai constrans niste consilieri sa schimbe votul! Aseara erau hotarati sa voteze altfel. -Pai v-ati intalnit aseara sa le spuneti cum sa voteze? -Ce aseara? Au venit ceva consilieri aseara?! - Nu, alalta-ieri ne- am intalnit 😂😂😂

    @andreirazvan6783@andreirazvan678311 ай бұрын
    • Priceless! 😂

      @andreicristian9575@andreicristian957511 ай бұрын
    • Nonsalanta si imbecilitatea cu care ne trateaza niste semi-analfabeti in fata camerelor e ireala.

      @blaaaaaaaaahify@blaaaaaaaaahify9 ай бұрын
  • Ma bucur din suflet ca existati! Cu voi am speranta intr-o Romania mai "curata"! Keep up the good work!

    @SomogyiCosmin@SomogyiCosmin11 ай бұрын
  • Sunteti probabil singuri jurnalisti care raporteaza adevarul si pune frica in asa numitii "Oamneni din Conducerea Judetelor" BRAVO!!!

    @krisztiank.7924@krisztiank.792411 ай бұрын
  • Sincer, as vrea ca aceste reportaje sa ajunga integral cumva si la TV, acolo sunt defapt votantii acestor partide.

    @rall-ellen7150@rall-ellen715011 ай бұрын
    • Televiziunile sunt controlate de partide.

      @ygreq@ygreq11 ай бұрын
    • Imposibil, televiziunile sunt deja acontate politic.

      @dan-gabrielcoltescu6986@dan-gabrielcoltescu698611 ай бұрын
    • Un reportaj deja a ajuns la Pro Tv mai demult.

      @constantindobre5397@constantindobre539711 ай бұрын
    • Daca nu ii vad cei ce i au votat pe acesti cocliti,ce sa mai vada si tara,fiecare sat comuna municipiu are cate un răcnete de asta pus primar,daca USR nu ia atitudine,e clar ca...chiar nu mai e nimic de facut.

      @j.romanorov@j.romanorov11 ай бұрын
    • oamenii de la sate stiu despre mizeriile astea dar totusi voturile curg in continuare; paradoxul romanesc

      @geckobrewer@geckobrewer11 ай бұрын
  • Cand am vazut ca localnicii erau majoritar pentru mentinerea doamnei in functie si pentru permiterea echipei sa filmeze mi-a dat asa o speranta

    @vitothepizzaguy7475@vitothepizzaguy747511 ай бұрын
    • Subscriu !

      @raduchioreanu8573@raduchioreanu857311 ай бұрын
    • Bucata respectivă e de pus in ramă și de arătat in clase la școală

      @Andi1simple@Andi1simple11 ай бұрын
  • Ar merita o continuare în care sa arătați exact legăturile bănești dintre firma, primar și nenea cu palpitații de la USR.

    @adriangabrielandercou8033@adriangabrielandercou803311 ай бұрын
  • Multumesc Recorder pentru materialele exceptionale pe care le faceti!!! Daca toti ar fi ca voi,atunci cu adevarat ar exista democratie si cinste!

    @luandrer8203@luandrer820311 ай бұрын
  • “Recorderul nu vine numai dacă e sponsorizat.” Așa e, Recorder are un sponsor : populația României la care încă ii pasa de adevăr. Și va continua sa aibă susținerea aceasta și cu ochii și cu portofelele. Pentru ca dacă nu e posibil sa ii oprim pe oamenii ăștia de la a-și face de cap, măcar sa li se creeze un discomfort major, așa cum face apa menajera oamenilor de acolo.

    @lucianflorinfeier3672@lucianflorinfeier367211 ай бұрын
    • Ce sa știe prostu

      @iulianbradean7927@iulianbradean792711 ай бұрын
    • Câți bani donezi la Recorder nmm?

      @liviustitus@liviustitus11 ай бұрын
    • E finanțat de USR....și face propaganda pentru neocomuniști de acolo...kkmitru ,gen

      @mihaidumdum@mihaidumdum9 ай бұрын
    • ​@@liviustitusfa si tu o cerere 544 si in 5 zile poate iti raspunde =))) sorry, e tarziu, ma bat poantele proaste

      @hagvisual@hagvisual7 ай бұрын
  • Respect masiv pentru domnul in camasa alba de la minutul 14:10 care a sustinut echipa Recorder intr-un moment foarte important. Jos palaria!

    @alexandrunedelcu9913@alexandrunedelcu991311 ай бұрын
    • Adevarat, are dreptate, comunele sunt ale oamenilor, toti politicienii astia din primariile de comune sunt doar niste bisnitari.😤😑

      @IstvanSzakacs-cc2rn@IstvanSzakacs-cc2rn11 ай бұрын
    • Din pacate tot mai putini ca si dansul.

      @karikari2472@karikari24728 ай бұрын
    • Daca nu era el,totul avea o alta turnura…

      @floryflorina9583@floryflorina95837 ай бұрын
  • Sunt instituții abilitate care verifică mai departe toate documentele!De la cum s-a castigat licitatia ,la realizarea proiectului si felul în care arată acum....Sper ca aceasta primărie sa fie trasa serios la răspundere si sper ca acesti consilieri si primarul care picat din cer si extrem de slab pregătit să isi ia ceea ce merită!

    @horiacioara6394@horiacioara639411 ай бұрын
  • Incredibil ce se poate întâmpla în țara asta. Noroc că mai sunt oameni că voi cu coloană vertebrală. Incredibil acolo era totul pe față fără ascunzișuri. Bravo vouă, spor la treabă incontinuare.

    @florintanasa2290@florintanasa229011 ай бұрын
  • Oamenii ca Dana Idita trebuie să fie urcați în grad să aibă mai multă putere pe mână. Și-a demonstrat interesele bune față de cetățeni.

    @RazvanTSibiu@RazvanTSibiu11 ай бұрын
    • Pai deasupra redactiei Recorder presa este deja "sponsorizata" sa nu se bage. Presa libera nu mai este libera, este aservita banului.

      @claudiufloroiu7957@claudiufloroiu795711 ай бұрын
    • La următoarele alegeri să fie votată în funcția de primar de către persoanele din comună, dacă au văzut că este corectă iar ceilalți corupți ! Ștampila pt vot e în mâna cetățeanului !

      @simonarotariu3101@simonarotariu310111 ай бұрын
    • Am admirat-o foarte tare pt curajul si taria ei de caracter de a se lupta cu asa personaje infecte. Si ma bucur ca, macar pt moment, acest reportaj a ajutat-o.

      @serbandrutza@serbandrutza11 ай бұрын
    • @@claudiufloroiu7957 termenul de presă liberă în sine e unul prost... mass-media n-a fost niciodată cu adevărat liberă, nu zic doar de RO, zic și de alte țări, mereu vei vedea că organizațiile de mass media sunt deținute de unii cu interesele lor proprii... știi ce zic... concentration of media ownership este termenul în Engleză. noroc cu unii gen Recorder care măcar mai aduc niște lumină. ar trebui să fie mai mulți ca Recorder dar mai bine puțin decât nimic...

      @CFRTrainSpotter@CFRTrainSpotter11 ай бұрын
    • Bravo !

      @elzorro3608@elzorro360811 ай бұрын
  • WOW. Consilierul local USR ii spune PUBLIC, pe camera, primarului comunei sa nu le trimita jurnalistilor Recorder niciun document solicitat de acestia. FMMMMMM

    @aiureantramvai@aiureantramvai11 ай бұрын
    • Va fi dat afara din USR

      @George.P.G@George.P.G11 ай бұрын
    • In orice padure mai gasesti si vreascuri .. sa se mentioneze ca este doar o metafora Nici USR nu este un partid perfect, dar sa speram ca este un partid care invata din greseli si le corecteaza ... sper sa se ia masurile necesare pentru acel consilier in urma unei eventuale anchete interne in partid

      @laurentiumarinel6872@laurentiumarinel687211 ай бұрын
    • De acord, Laurentiu Marinel. Au oportunitatea (lol) sa dovedeasca ca sunt.. altfel. Vom vedea daca vor actiona

      @aiureantramvai@aiureantramvai11 ай бұрын
    • @@laurentiumarinel6872 Mars ma ca daca era de la PSD nu spuneai ca orice padure mai are si uscaturi. Nu mai fiti ipocriti, accepta ca USR stie ce face omul asta, ca nu face nimic fara aprobare de mai sus.

      @thelordoftime803@thelordoftime80311 ай бұрын
    • @@aiureantramvai deja (la nici o oră de la ieșirea clipului) au anunțat că îl exclud din partid

      @DexiPawnz@DexiPawnz11 ай бұрын
  • Ce gust amar când vezi cine ia decizii importante. Mulțumesc Recorder ca mai arătați câte ceva din viata reala.

    @anca2627@anca26278 ай бұрын
  • Sper sa vada toti locuitorii comunei reportajul si sa aiba grija ce voteaza data viitoare!

    @radu5110@radu511011 ай бұрын
    • Eu sper să vadă toată România, să înțeleagă și să voteze cu inteligență, Amin!

      @officialhellotravel@officialhellotravel11 ай бұрын
    • degeaba daca printre ei sunt multi needucati , a fost de ajuns sa te uiti la cine era pe scaune in spatele consilierilor

      @ronceacosmin@ronceacosmin11 ай бұрын
    • @@ronceacosmin adevarat, dar in acelasi timp daca, macar o parte din ei reusesc sa voteze invers deja este un castig

      @radu5110@radu511011 ай бұрын
  • Daca suntem uniti, asemenea golani vor disparea. Mult respect tuturor care au tinut piept acelor nerusinati. E strigator la cel ca nu exista nici un fel de repercusiuni pentru astfel de comportament, acestea sunt acte de intimidate pe fata si ar trebuie tratate ca atare. Mai mult, cum se face ca putem trage in continuare atatea fonduri europene cand exista precedente de genul? UE nu face nici audit in urma alocarii acestor sume?

    @mirceaungureanu5305@mirceaungureanu530511 ай бұрын
    • Cred că o soluție ar fi ca aceste comisii de audit să fie desemnate din statele membre ale UE. De ex: să vină comisie din Franța să verifice, iar în Germania să meargă comisie din Spania, etc...

      @cubareloaded8754@cubareloaded875411 ай бұрын
    • bwahahahahahahahah uniti..cu anglia...cenzureaz.o si pe asta...bwahahahhaa ..jos cenzura bwahahahahahah

      @rogerjack9053@rogerjack905311 ай бұрын
    • Uniti in simtire? Uniti in ce? Daca recorder nu sesizeaza DNA-ul sau Politia, toate reportajele sunt degeaba. De fapt, ar trebui sa faca plangere in instanta si sa urmareasca procesul. Asa, peste un an se vor intoarce si va fi aceeasi situatie. Asa cum este peste tot. Doar cu un reportaj sau 1000 nu se schimba nimic. Realitatea o confirma.

      @mihai_ender@mihai_ender11 ай бұрын
    • @@mihai_ender plangerea la DNA poate sa o faca oricine, chiar si tu. Problema este sistemica, astfel incat sa se autosesizeze institutiile statului automat la astfel de reportaje.

      @stefannel@stefannel11 ай бұрын
    • Aceste donatii sunt impozate?

      @NAME-zt3jm@NAME-zt3jm7 ай бұрын
  • "se revoca doamna din functie, sunt 7 voturi" dupa ce il presezi putin "7 voturi pentru doamna am spus" 🤣🤣 ba frate deci Caragiale e mic copil pe langa ce incearca astia :)))

    @southpaw9393@southpaw939311 ай бұрын
    • Saracu', avea textul invatat de acasa, asta a tinut minte asta a spus analfabetul functional. Sunt ca ca zombie. ii programezi de la inceput si ei nu mai sunt capabili de discernamant. Rau este ca avem si minstri zombie Florin Iordache, Daea, Bode...etc sunt mai multi si vor fi si mai multi.. Noi in 30 de ani am am trecut de la o guvernare proasta, la mai proasta si mai proasta, si mai, mai proasta.. Eu consider pe Ciuca mai penibil decat Dancila..

      @maritzianoo@maritzianoo11 ай бұрын
    • @@octavianidita2562 pai chiar si asa, 4 abtineri + 2 voturi pentru revocare, nu fac 7 :)) deci cunostintele matematice ale secretarului sunt invers propotionale cu coruptia lui :))

      @southpaw9393@southpaw939311 ай бұрын
    • asa au numarat si voturile la alegeri

      @cosmincautis1812@cosmincautis181211 ай бұрын
  • Bravo RECORDER tot asa va vreau sa ne scapati de astfel de oameni din Tara Noastra sa mearga ei in strainatate sa munceasca!!!!!!

    @GabrySab1234@GabrySab12348 ай бұрын
  • Felicitări, Recorder! Singura instituție de presă valabilă din România.

    @vladsibechi5760@vladsibechi57607 ай бұрын
  • Bravo. Keep up the great work!

    @fbcrintea@fbcrintea11 ай бұрын
    • 😮👏🏻👏🏻👏🏻

      @oliuradutudor1273@oliuradutudor127311 ай бұрын
  • "Din punctul meu de vedere...nu stiu." Iconic and sad phrase for Romania as a country right now. :(

    @iamaxel5238@iamaxel523811 ай бұрын
    • 😂😂 Doar in Romania

      @MSergiu@MSergiu11 ай бұрын
    • E bn ca vb in doua limbi.....

      @vladvalcu2125@vladvalcu212511 ай бұрын
    • 🤦🤦🤦

      @transilvania5811@transilvania581111 ай бұрын
    • S-a stricat google translate?

      @culaenik9708@culaenik970811 ай бұрын
    • @@vladvalcu2125 Asta sa fie problema in tara asta, ca am pus romana si engleza in aceeasi propozitie...dezastru. :))) Trist, bro.

      @iamaxel5238@iamaxel523811 ай бұрын
  • Fi-mi-ar scârbă de voi primari și consilieri și tot neamul vostru!

    @corneliac5117@corneliac51175 ай бұрын
  • Felicitari Recorder, Alex Nedea si Dana Idita, va sustin (moral si financiar) si va urmaresc cu mare drag ... va multumesc pentru spiritul civic dovedit! ❤👏👏 Alex Nedea, te felicit pentru persuasiune si stapanirea de sine, bravo tie! ❤👏👏👏

    @ecaterinastanescu1921@ecaterinastanescu192111 ай бұрын
  • Consilierul USR cel mai probabil va fi dat afară din partid. Nu există pădure fără uscăciuni! Mulțumim Recorder!

    @ahoreanu@ahoreanu11 ай бұрын
    • Nu-i problema. Il ia PMP-ul.

      @dudunimic@dudunimic11 ай бұрын
    • @@dudunimic Consilierii nu se pot transfera in consiliul local. Va pierde mandatul.

      @ahoreanu@ahoreanu11 ай бұрын
    • Motivele pentru care Cristian Gherasim va fi exclus din USR sint absolut evidente pentru oricine a urmarit inregistrarea si se va intimpla foarte curind - absolut execrabila atitudinea lui de la acoperirea problemelor pina la atitudinea din sedinta de consiliu local pina la mizeria absolut rizibila de la final cu victimizarea. Da, consilierii locali care sint exclusi din partid isi pierd mandatul, locul fiind luat de urmatorul de pe lista candidatilor partidului respectiv la alegerile locale anterioare. Codul Administrativ Articolul 204 Încetarea mandatului de consilier local și de consilier județean (5) Data încetării de drept a mandatului în cazul prevăzut la alin. (2) lit. j) este data comunicării către prefect, secretarul general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale și către consilierul local, a hotărârii forului competent să decidă asupra excluderii unui membru al partidului politic sau a organizației cetățenilor aparținând minorităților naționale pe a cărei listă consilierul local sau consilierul județean a fost ales, în situația în care legalitatea acesteia nu a fost contestată. legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/265910

      @ddragut76@ddragut7611 ай бұрын
    • N-ati spune asta despre oricare alt partid, sunt toate gaunoase de la miez, mai putin al vostru, care e uscat asa, putin, pe margini. Ce va roade ipocrizia in USR.

      @thelordoftime803@thelordoftime80311 ай бұрын
    • Cam multe uscaciuni cu usr asta😂😂😂De la foștii președinți de partid, foști miniștrii și pana la consilieri.

      @zoonpolitikon89@zoonpolitikon8911 ай бұрын
  • Adevaratul erou este Dna Dana Idita. Mult respect pentru curajul si integritatea de care a dat dovada. Cred ca abia acum, dupa difuzarea reportajului, a mai scapat de presiuni...

    @acatrineiciprian@acatrineiciprian11 ай бұрын
  • Bravo băieți. Cu voi poate schimbăm tara. Voi si cei de la Stare Nației

    @DanielButerchi@DanielButerchi7 ай бұрын
  • Respect masiv Recorder si toti care au ramas fermi pe pozitii si care le-au sarit in ajutor. ❤️

    @Florin1111@Florin11119 ай бұрын
  • Ce mă bucură cel mai mult este că ați rezistat atât de mult, ați fost atât de îndârjiți, mai ales Domnul Nedea, încât acum le e frică de voi. Atât de frică încât controlează până și derbedeul din ei. Vă mulțumesc și aveți susținerea mea de acum și până când veți avea nevoie de ea. Și cu și mai mare bucurie v-am redirecționat cei 3.5%, bravo și pentru formularul simplu și ușor de completat.

    @pitzy33@pitzy3311 ай бұрын
    • si eu cu 3,5%. Ca raspuns pt domnul de la USR incat sa-i fie clar cine "ii plătește" pe Recorder. Noi, oamenii!

      @alexandruiorga8014@alexandruiorga801411 ай бұрын
    • 👍

      @alex.mazilu@alex.mazilu11 ай бұрын
    • Mare noroc pe ala daca nu-l dau in judecata Recorder. Au mai fost idioti care s-au legat de Recorder, dar e public totul, orice banut intrat, asa ca, mai usor politicienilor.

      @augupartyano@augupartyano11 ай бұрын
  • Bravo echipei !! Bravo Recorder. Vă vrem mai sus de atât!! 👏

    @BaiatuLuCostel@BaiatuLuCostel11 ай бұрын
  • Felicitări, încă odată FELICITĂRI pentru munca depusă!

    @CLAUPRC01@CLAUPRC0111 ай бұрын
  • Ce tare a fost Alex cand s-a asezat langa consilierul Florea. I-a inghetat privirea :)))

    @dudunimic@dudunimic11 ай бұрын
    • Si Alex chiar avea o privire de "nu vreau sa-ti fac rau" 😂 Javra s-a facut catelus in fata camerelor 🥺 (foarte bine! la cat mai multe, va rog 🙏)

      @Tudoran45@Tudoran4511 ай бұрын
    • @@Tudoran45 :))) exact!.. gen "Stai la mama ca nu-ti fac nimic" :))

      @dudunimic@dudunimic11 ай бұрын
    • Super ! !

      @elzorro3608@elzorro360811 ай бұрын
  • Niste golani, nu consilieri. Ar trebui zburați toți afară care stau pe banii statului și fac combinații 🤬🤬🤬🤬

    @necAlexandru17@necAlexandru1711 ай бұрын
    • USRistul a fost deja dat afara din USR, ieri.

      @ytmish@ytmish11 ай бұрын
    • ĂȘTIA STAU ȘI PE BANII NOȘTRI NU NUMAI PE BANII STATULUI!😂🤣

      @valimagureanu291@valimagureanu29111 ай бұрын
    • 82 de persoane au dat like comentariului tău. Realizează cineva ce popor de idioți suntem? Bă cretinilor nu sta nimeni be banii statului. Îi rog pe idioții care nu au înțeles ce am vrut sa spun să nu interacționeze cu mine

      @liviustitus@liviustitus11 ай бұрын
    • @@valimagureanu291 ideea asta cu statul ar trebui atacata de toti. Cum dreq banii statului? Banii sunt ai oamenilor, ca e munca celor din privat.

      @ytmish@ytmish11 ай бұрын
    • ,Usr, PNL,PSD, UDMR aceași mizerie.

      @romaniatrezeste-te4811@romaniatrezeste-te481111 ай бұрын
  • Exact ca niște gândaci într-o bucătărie unde s-a aprins lumina, asa fac astia când vin băieții de la recorder ,ce bine ar fi sa se întâmple asa când apar instituții ale statului, da na alea au alte treburi... Bravo!

    @aventurileluihabarn-am@aventurileluihabarn-am11 ай бұрын
  • Felicitări pentru perseverenta și curaj echipei Recorder!🎉

    @naomiviliman5115@naomiviliman511511 ай бұрын
  • Reacția oamenilor din sala când vedeau pe fata ce vor sa facă aceasta clică este speechless, jos pălăria! Felicitări și consider ca aceasta e atitudinea sănătoasă într-o comunitate!

    @viru5u@viru5u11 ай бұрын
  • Imputarea valorii lucrărilor, recuperarea prejudiciului prin sechestru asigurator și pedepsirea penală a faptelor 😢. Politicieni cu 2 clase,atitudine și comportament de interlopi!

    @felix807@felix80711 ай бұрын
  • BRAVOOOOO!!!! BRAVO RECORDER! BRAVO ALEX NEDEA! SUPERB!

    @karolracz-sochirca540@karolracz-sochirca5402 ай бұрын
  • Felicitari Recorder si felicitari Alex Nedea. Aplaud tot ce faci si modul cum abordezi probleme de genul asta. Nu te lasa intimidat ca, desi nu pare, nu suntem sat fara caini doar ca sunt mai multi care nu au curaj decat cei cu un tupeu nemarginit. Felicitari !

    @massyno1@massyno14 күн бұрын
  • Cum era vorba? Munceste pana cand nu mai e nevoie sa te prezinti. Ma bucur ca sunt intimidati, era si timpul. Alex Nedea & Recorder 🎉

    @alinagruia2961@alinagruia296111 ай бұрын
  • Mi-a plăcut la nebunie cum a acționat domnul Alex Nedea atunci când consilierul sa simțit cu musca pe căciulă ca este filmat.Bravo recorder!!!Si da sponsori celor de la recorder sunt fani acestui canal și nimeni alți nu politicieni nu partide.Transparenta totala! Va doresc multa sănătate și mult succes în cât mai multe materiale de top pe KZhead și pe celelalte platforme!!!!

    @alexandrurotaru7569@alexandrurotaru756911 ай бұрын
    • spune-le sa isi publice veniturile si sursele, dupa aceea te mai credem....

      @rusmarius6302@rusmarius630211 ай бұрын
    • @@rusmarius6302 CORECT! ASTIA DWE LA RECORDER SINT DOAR CÄRTIZE DE PRESA! SA-I VEZI INAINTE DE ALEGERI CUM LIIIIIIIIING IN CUR PUTEREA PSD.PNL,UDMR!!! samd! PUTIN cred ca a facut contract cu RECOVER USSR!

      @ExiSTEIN@ExiSTEIN11 ай бұрын
    • Is publice, nene.

      @augupartyano@augupartyano11 ай бұрын
  • Felicitari pentru ceea ce faceti ! Keep going ! 🫡

    @BogdanCiprian19@BogdanCiprian1911 ай бұрын
  • Réspéct. Félicitári péntru reportajele dumneavoastră. Sunteți adevărați patrioți. Mă ungeți pe suflet. Succès în continuare. Drumuri bune. 👍🤝🙏

    @stefanion8190@stefanion81907 ай бұрын
  • Felicitări Recorder, felicitări doamnei Dana Idita pentru curaj și pentru că nu se lasă intimidată de mafia locală. Felicitări și localnicilor care au fost alaturi de ea!!!!

    @multichan4327@multichan432711 ай бұрын
  • Incredibil cum au incercat sa "numere" voturile... Felicitari Recorder!

    @EugenMihail@EugenMihail11 ай бұрын
    • Vai de capul nostru

      @paulmarina5049@paulmarina504911 ай бұрын
    • Unde-i Simion să se ocupe de ei

      @paulmarina5049@paulmarina504911 ай бұрын
    • Va salut și va respect pentru ceea ce faceți, cred ca ar fi trebuit sa scotociti mai adânc pentru că nu e un caz singular în zonă.

      @hagiroyalu4974@hagiroyalu497411 ай бұрын
    • Ca Grapini in parlamentul european daca va mai aduceti aminte 😂

      @shibansky@shibansky11 ай бұрын
    • ​@@paulmarina5049dute fa nebuno cu Simion al tau

      @floreapaul4413@floreapaul441311 ай бұрын
  • Felicitari! hai sa ajutam algoritmul sa raspandeasca aceste video uri peste tot in tara, este nevoie!

    @adrianionescu1295@adrianionescu129511 ай бұрын
  • Cu fiecare reportaj pe care îl publicați, tot mai convins sunt că donația lunară se merită.

    @NoName-ce7se@NoName-ce7se11 ай бұрын
    • Eu a crescut de la £10 la £30 dupa ce au scos reportajul cu "Puterea din umbra", dar acuma ca vad ca video-ul acesta, cred ca o sa mai fac o donatie la payday 👍 (Romania are nevoie de Recorder, la fel de mult (daca nu mai mult) decat Recorder are nevoie de Romania. Great job everybody involved! 🙏)

      @Tudoran45@Tudoran4511 ай бұрын
    • Merită* fără se, dacă poți edita, mersi!

      @GeoXT@GeoXT11 ай бұрын
  • De admirat verticalitatea domnului Nedea pe parcursul filmării! Vă mulțumim că nu va lăsați intimidat!

    @razvananghel384@razvananghel38411 ай бұрын
    • INTERLOPI ,cu tupeu si aroganta" ,dupa ce au furat si facut lucrari de mintuiala specific in RO

      @luminitalazar7112@luminitalazar711211 ай бұрын
  • Felicitării Recorder , acești așa ziși reprezentanți ai comunei ar trebui anchetați toți de organele abilitate si puși să plătească tot . Bravo , că această doamnă administrator a avut curajul să arate neregulile din această instituție . Felicitări doamnei administrator pentru curajul avut de a face public toate neregulile făcute de niște ..............

    @981nelu@981nelu8 ай бұрын
  • Felicitari atat pentru efortul depus si documentarele realizate, cat si pentru NEUTRALITATEA Politica ! Va ADMIR pentru NEUTRALITATEA politica si eforturile depuse. Numai bine !

    @sgtbreacher9390@sgtbreacher939011 ай бұрын
  • Sunt mandru ca v-am sponsorizat prin redirectionarea a 3,5%. Multa sanatate celor de la Recorder, doamnei Idita si tuturor avertizorilor de integritate!

    @soc831@soc83111 ай бұрын
    • Bravo !

      @elzorro3608@elzorro360811 ай бұрын
    • esti mandru ca ai dat bani unora care oricum la anu vor veni cu niste "reportaje" care vor aduce tot psd cu cea mai mare majoritate, buda psd adica aur. sigur dormi noaptea bine ca ai mintea odihnita

      @neergaby@neergaby11 ай бұрын
    • Ahaaa! Deci dumneavoastra sunteti "sponsorul" care i-a trimis...

      @roots2825@roots282511 ай бұрын
    • @@roots2825 #șîeu

      @soc831@soc83111 ай бұрын
    • @@roots2825 🤣🤣🤣🤣🤣🤣

      @no-name2031@no-name203111 ай бұрын
  • Extraordinar! Felicitari doamnei si voua pentru verticalitate.

    @scriptedBug@scriptedBug11 ай бұрын
    • Ai donat? Cum ai donat?

      @donttry1423@donttry142311 ай бұрын
    • @@donttry1423 Cu inima deschisa.

      @Ripley.@Ripley.11 ай бұрын
    • @@Ripley. bine bre, da' ori sunt eu mai inapoiata ori nu am functia asta. Vreau sa donez si eu, tot din inima. :)

      @donttry1423@donttry142311 ай бұрын
    • @@donttry1423 E buton in bara, langa Like. Pe mobil, dai scroll la butoane pana il vezi. E o inima.

      @scriptedBug@scriptedBug11 ай бұрын
  • Bravo doamnilor celor ce au filmat. Să vadă oameni ce putredă este conducerea

    @ancavasile1667@ancavasile166711 ай бұрын
  • Mulțumim!

    @Denis-hf2zk@Denis-hf2zk11 ай бұрын
  • Multa sanatate! Sper sa-l demita din USR pe acel bolovan agresiv! Le-am scris deja ca este o rusine comportamentul lui si nedemn pt USR. #Sustin RECORDER! Va iubim! -- astept raspuns USR: Your message was sent successfully. Thanks.

    @aquelaquelaquelaquel@aquelaquelaquelaquel11 ай бұрын
    • Si eu sper...😮

      @sandupodaru5652@sandupodaru565211 ай бұрын
    • Și eu aștept răspuns...

      @sandupodaru5652@sandupodaru565211 ай бұрын
    • "Nedemn pentru usr"😂 De parca usr e partidul imaculat, fara pată, plin de oameni onesti. Fix aceasi mizerie.

      @zoonpolitikon89@zoonpolitikon8911 ай бұрын
    • A fost dat afara ca văzut Drula reportajul.

      @Sayonara_adiz@Sayonara_adiz11 ай бұрын
    • @@Sayonara_adiz pai si vrei sa ii cunoasca pe toti personal? Normal ca in anumite zone s-au facut compromisuri si s-au acceptat oameni ce au parut ok. Dar cum fiecare are un pret, era imposibil ca in atatia USR-isti sa nu fie cativa santajabili.

      @FatuAndrei@FatuAndrei11 ай бұрын
  • "Romania lucrului bine facut" Respect Recorder.

    @catalinsoreanu1544@catalinsoreanu154411 ай бұрын
  • Bravo doamna Idita! Capul sus și mergeți înainte cu curaj, adevărul trebuie să iasă la suprafață.. 👏👏👏

    @Smartti_@Smartti_11 ай бұрын
  • Absolut genial. Il pun e primul loc la favorite acest video . Va felicit maxim pentru ce ati faut cu acei bastarzi in sedinta .

    @bogdanivan533@bogdanivan53310 ай бұрын
  • Ar trebui ca oameni aceștia care apar pe contracte sa fie arestați pentru furtul statului și sa plătească reparațiile ca la carte din buzunarul lor prin confiscarea bunurilor și munca în folosul comunității.

    @eusuntBiscuite@eusuntBiscuite11 ай бұрын
    • Dom'le, ăla e comunism, nu? 😂😂😂😂 Nici în 300 de ani nu vei vedea așa ceva în țara asta dacă rămân aceeași ca în ultimii 30 de ani la putere, moșii și cocalarii ăștia neo-comuniști, la care banul e ideologia și interesul suprem.

      @George-romanul1918@George-romanul191811 ай бұрын
    • O scârbă de om acest consilier. Exact, trebuie făcută o petiție de noi toți sa fie luați la răspundere și sa trimită echipa sa refacă tot proiectul.

      @kimboost9686@kimboost968611 ай бұрын
  • Haznaua adevarata e in primarie... in biroul primarului si al tuturor consilierilor care il sustin.

    @RaduTomy@RaduTomy11 ай бұрын
  • Sunteți tari pe bune!!!!!🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍

    @andrei-cosmindumitru1541@andrei-cosmindumitru15418 ай бұрын
  • Chiar imi era dor de voi ❤ si deabia asteptam sa vad noul proiect si ce ati mai rezolvat ❤🎉😊😊😊

    @tracor2439@tracor243911 ай бұрын
  • Cică "Sunteți niște securiști!" 😂😂😂🤣 După un moment de gândire profund..

    @teodoqwe@teodoqwe11 ай бұрын
  • Va dau palpitati? Ati merita suturi chiar. Ati uitat repede de cetateni si ati trecut repede la a fi niste hoti nesimtiti, ma bucur mult ca ati fost acolo, bravo echipa Recorder ❤❤❤ va sustin si o voi face in continuare 💪.

    @SickSmileyCR@SickSmileyCR11 ай бұрын
    • Karma lucrează și pt el. Sper sa îl lovească unde îl doare mai tare

      @mariusilie9016@mariusilie901611 ай бұрын
    • Un papagal care incearca sa intimideze si cand vede ca nu are cu cine se victimizeaza

      @calinbest@calinbest11 ай бұрын
    • Bravo !

      @elzorro3608@elzorro360811 ай бұрын
  • Felicitari , va ador pentru tot ce faceti Recorder

    @zavaleanumarian9010@zavaleanumarian90106 ай бұрын
  • Recorder - spaima infractorilor! Respect!

    @cristianstefanborosteanu7218@cristianstefanborosteanu721811 ай бұрын
  • fiind din Craiova am simtit nevoia sa mai donez inca o data! Excelent reportaj! Sa nu va opriti!

    @bogdantudor7195@bogdantudor719511 ай бұрын
  • Meritati din plin, felicitari pentru ceea ce faceti!

    @southpaw9393@southpaw939311 ай бұрын
    • numai donati pe youtube, 30% ramane la google doar 70% ajung la ei.

      @Vyk70r@Vyk70r11 ай бұрын
    • @@Vyk70r gresit, 100% merge la Recorder. "KZhead covers all transaction fees, so 100% of the money you donate goes to the eligible nonprofit" citat de la Google

      @costacus7581@costacus758111 ай бұрын
    • victor marius aici nu suntem pe tiktok😂😂😂

      @Cosmin04@Cosmin0411 ай бұрын
    • @@Vyk70r Nu iti mai da cu parerea daca nu cunosti 100% totul. Astfel ajung si altii sa creada ce spui. De exemplu, ai 5 like-uri. Adica ai prostit 5 oameni cu afirmatia ta.

      @Ripley.@Ripley.11 ай бұрын
  • Nedea, you rock it! Felicitări întregii echipe! Din păcate, realitatea din instituțiile publice de la sate e mai tristă decât toată opera lui Caragiale! Chapeau, Recorder! ✨

    @hritacbianca1849@hritacbianca184911 ай бұрын
  • Felicitări pentru tot ce faceți!

    @cristipertea@cristipertea11 ай бұрын
  • In 80 % din tara este identic MAFFIE .. Ei sunt cu adevarat groparii Romaniei figuranti si smecherii ... Felicitari Recorder, din nou!

    @GGYBRTTOPpsSkcSEC@GGYBRTTOPpsSkcSEC11 ай бұрын
  • Felicitări pentru reportaj. O comuna întreaga se plânge de situație, si doar o mâna de oameni ia atitudine. O radiografie mai mult decât corecta a realității zilelelor noastre. Cat despre primar si consilieri, sper ca măcar in al 12-lea ceas sa se trezească si sa aibă un minim simt de responsabilitate si bun simt fata de oamenii comunei si sa repare ce mai pot repara.

    @razvanpop2344@razvanpop234411 ай бұрын
    • Mai bine ati luai 2 Pachete de Tigari! Macar stii de ce mori!

      @ExiSTEIN@ExiSTEIN11 ай бұрын
    • Nu fumez. Prefer sa știu de ce si pentru ce trăiesc. Ce rămâne după noi oricum va fi judecat de alții, si de bine si de rău.

      @razvanpop2344@razvanpop234411 ай бұрын
    • @@ExiSTEIN Mori ce face el cu banii lui ?

      @adrianadrian4416@adrianadrian441611 ай бұрын
    • Oamenii trebuie sa aiba singuri responsabilitate pentru comuna. primesti ce votezi. "Cat despre primar si consilieri, sper ca măcar in al 12-lea ceas sa se trezească si sa aibă un minim simt de responsabilitate si bun simt fata de oamenii comunei si sa repare ce mai pot repara" Cat de naiv sa fii...

      @georgesimon2730@georgesimon273011 ай бұрын
    • Aceste donatii sunt impozate?

      @NAME-zt3jm@NAME-zt3jm7 ай бұрын
  • Trist pentru locuitorii din localitate. Si la mine in localitatea Gornet(Prahova) a fost băgată canalizarea si sunt curios cum o sa fie daca va fi pusa in functiune vreodata... Asta e cand politicienii nostri ne privesc in ochi in timp ce ne baga mana in buzunar. Nu trebuie sa mai acceptam politicieni corupți. Ar trebui urmăriți beneficiarii, dați in judecată si executat silit pentru a recupera toți banii furați.

    @alin5536@alin553611 ай бұрын
  • Mulțumesc pentru ce faceți pentru noi, Oamenii din România Recorder!!! 👏👏👏

    @gabrielbichir2919@gabrielbichir291911 ай бұрын
  • Oameni buni este incredibil ceea ce se întâmplă în comune și sate. Felicitări Recorder pentru acest material, acest primar și consilier local demiși pe loc fără nici o discuție, se simt cu musca pe căciulă și acuma că au fost prinși arată pastilele din buzunar. Distribuiți oameni buni să vadă și alții ce consilieri locali și primari sunt în țara noastră!!!! Likeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee & Shareeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee

    @bogdan_blog1989@bogdan_blog198911 ай бұрын
    • Consilier local USR Cristian Gherasim va fi exclus din partid si isi va pierde mandatul. Primarul e ales direct si nu isi poate pierde mandatul decit prin referendum local de demitere.

      @ddragut76@ddragut7611 ай бұрын
    • Dacă ai înțelege ce se întâmplă în orașe... E de groază!

      @officialhellotravel@officialhellotravel11 ай бұрын
  • “Noi aseară aveam șapte și in momentul de fata au fost doua” 😂

    @RobertCristian@RobertCristian11 ай бұрын
  • Această tragicomedie se poate repeta zilnic în una din cele peste 2800 de comune ale României ... Incredibil? Nu pentru România 😂😢 Felicitări jurnaliștilor pentru munca depusă!

    @grasanul27@grasanul2711 ай бұрын
  • Bravo ,ați făcut o treaba minunata !!!

    @ionel-mariusmatasa9497@ionel-mariusmatasa94977 ай бұрын
  • Jurnalism adevărat… Dacă ar fi în fiecare comunitate jurnaliști adevărați, multe s-ar schimba. Aceasta lupta trebuie dusa de toți, căci astfel legea devine valabilă pentru unii și inexistentă pentru alții.

    @maxmunteanu7838@maxmunteanu783811 ай бұрын
    • 25 de ce NORD COREENI???

      @ExiSTEIN@ExiSTEIN11 ай бұрын
    • @@ExiSTEIN Coroana Norvegiana

      @albulescualin324@albulescualin32411 ай бұрын
  • Primarul si consilierii au aruncat niste cuvinte, propozitiile o sa le facem noi. S-au injosit singuri.

    @orzancatalin@orzancatalin11 ай бұрын
    • si tu esti un securist ba securistule ca asa zic eu

      @borgirvspitsah7329@borgirvspitsah732911 ай бұрын
    • Ce vrei să iasă din gura unor tractoriști cu pretenții de oameni de stat?!

      @cosmos0ne783@cosmos0ne78311 ай бұрын
  • Vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți!

    @alexandrachiritescu5352@alexandrachiritescu53527 ай бұрын
  • Alex Nedea provocator de palpitații ❤ La cât mai multe! Ce să zic 😅

    @AndreeaWest@AndreeaWest11 ай бұрын
  • 3,5% din impozitul pe salari sunt folositi cum trebuie. Felicitari RECORDER!!!

    @crs4354@crs435411 ай бұрын
    • Bravo ! Felicitåri pentru decizie !

      @elzorro3608@elzorro360811 ай бұрын
KZhead